marți, octombrie 27, 2026

Craiova dă primii bani pentru noul penitenciar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Municuoalitatea craioveană a demarat procedura de achiziție pentru studiul de prefezabilitate necesar în vederea construirii viitorului penitenciar de maximă siuguranță Craiova.

Edilii au postat în sistemul electronic de achiziții publice pentru „Servicii de elaborare Studiu de Prefezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Penitenciar 1000 locuri cu regim de maximă siguranță și închis – Penitenciar Craiova”.

Valoarea estimată a contractului este de 420.000,00 lei fără TVA, deci aproximativ 500.000 de lei noi cu TVA (5 miliarde de lei vechi sau 100.000 de euro – nr).

Termenul de deschidere a ofertelor a fost stabilit pebntru sfârșitul lunii ianuarie 2026, pe 29 mai precis, durata contractului fiind de trei luni.

Potrivit protocolului încheiat de edili cu Administrația Națională a Penitenciarelor, primăria Craiova și-a asumat finanțarea documentației de urbanism premergătoare demarării investiției. În contrapartidă, municipalitatea va primi amplasamentul actualului penitenctiar de maximă siguranță, de pe strada VAsile Alexandri, imediat ce noua facilitate va fi ridicată la marginea orașului, la Coșoveni, iar actualii „chiriași” sunt strămutați.

„Obiectul contractului constă în prestarea de servicii având ca obiect elaborarea Studiului de Prefezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Penitenciar 1000 locuri cu regim de maximă siguranță și închis – Penitenciar Craiova”, în conformitate cu cerinţele prevăzute în Caietul de Sarcini nr.420877/15.12.2025, Nota Conceptuală nr.58154/02.07.2025 şi Tema de proiectare nr.58156/02.07.2025. Pentru asigurarea misiunii sistemului penitenciar ca serviciu public responsabil cu aplicarea regimului de detenție și cu asigurarea intervenției recuperative, în condiții care garantează respectarea demnității umane, facilitând responsabilizarea și reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate și contribuind la creșterea gradului de siguranță a comunității și menținerea ordinii publice, este oportună construirea unui penitenciar nou, cu o capacitate de cazare de 1000 de locuri. În scopul asigurarii unei bune colaborări instituționale, a unei comunicări adecvate între autoritățile publice centrale ce derulează proiectul și autoritățile publice locale, având ca obiect final parcurgerea în termenele stabilite prin proiect, a tuturor etapelor legale necesare, până la finalizarea investiției, a fost încheiat un protocol de asociere între Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj și Municipiul Craiova prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, Adminstrarea Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Craiova, aprobat prin H.C.L. nr.72/27.02.2025, prin care Municipiul Craiova s-a angajat să finanțeze și să contracteze elaborarea studiului de prefezabilitate și a studiului de fezabilitate”, se arată în anunțul de participare publicat în SEAP. 

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI