luni, octombrie 26, 2026

CCR amână din nou decizia privind reforma pensiilor magistraților. Hotărâre prelungește blocajul din sălile de judecată

Curtea Constituțională a României a decis miercuri să amâne din nou pronunțarea asupra sesizărilor depuse împotriva legii care modifică pensiile de serviciu ale magistraților, dar și vârsta de pensionare, una dintre cele mai sensibile și controversate reforme din ultimii ani. Este a doua amânare consecutivă, ceea ce prelungește blocajul din sălile de judecată.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Judecătorii CCR ar fi trebuit să se pronunțe astăzi asupra reformei pensiilor speciale, în special a celor din justiție, parte esențială a angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Decizia Curții era așteptată cu interes de Guvern, întrucât implementarea acestor modificări condiționează plata unor tranșe importante din fondurile europene. Asociațiile de magistrați care au contestat puternic legea susțin că prevederile adoptate de Parlament afectează grav independența justiției, prin reducerea pensiilor și creșterea vârstei de pensionare. De cealaltă parte, Guvernul Ilie Bolojan argumentează că reforma este o măsură de echitate socială și bugetară, menită să reducă decalajul uriaș dintre pensiile speciale și cele contributive. „Nu putem vorbi de o reformă reală a statului român atâta timp cât un magistrat iese la pensie la 49 de ani cu 20.000 de lei pe lună, iar un profesor abia depășește 3.000”, a declarat recent premierul.

Consecințele unei noi amânări

Noua amânare ar putea complica și mai mult calendarele de reforme promise Bruxelles-ului. România riscă să piardă miliarde de euro din fondurile PNRR, dacă reforma nu este aplicată integral. În plus, incertitudinea juridică nu face decât să prelungească haosul creat de decizia judecătorilor de a nu intra în sălile de judecată decât pentru cauzele care nu suportă amânare, blocaj prin care încearcă să pună presiune pe guvernanți.  Potrivit surselor din cadrul Curții, decizia ar putea fi pronunțată abia spre sfârșitul lunii octombrie, ceea ce ar însemna o nouă întârziere în procesul de reformă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI