marți, octombrie 27, 2026

Primarul din Ciupercenii Noi, incompatibil vechi

Gheorghe Mungiu de la Ciupercenii Noi are o carieră îndelungată la activ. De fapt două, dacă nu chiar trei. Prima, cea de milițian-polițist, s-a încheiat demult cu o binemeritată pensie. A doua, cea de primar, a debutat în 2008 și nu dă semne să se termine, căci edilul pare uitat în primărie și de electorat, dar și de instituțiile de control ale statului. Cea de-a treia, de întreprinzător, a început în 2009, când primarul Gheorghe Mungiu a înființat o întreprindere individuală cu același nume cu sediul în casa din comuna natală.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Sârguincios om, nimic de zis! Singura problemă ar fi că două dintre cele trei cariere mai sus pomenite, ultimele două mai exact, sunt incompatibile. Și asta nu de ieri de azi, ci de mai bine de două decenii, din 2003, atunci când a apărut legea nr. 161, „privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”. La data la care Gheorghe Mungiu ajungea primar, legea cu pricina avea deja un cincinal la activ.  Actul normativ prevedea, la art. 87, alin. 1, lit. G, că funcția de primar este incompatibilă, printre altele, cu calitatea de comerciant persoană fizică. Edilii aflați în această situație au termen 15 zile de la validarea mandatului să renunțe la una din cele două calități, sub sancțiunea pierderii mandatului de ales. Or, din datele de care dispunem, întreprinderea individuală Mungiu M. Gheorge trăiește în continuare bine merci, la aceeași adresă din Ciupercenii Noi, strada Desei, nr 61, la fel ca primarul cu același nume. Figurează ca atare inclusiv la Registrul Comerțului. Ceea ce îl face pe Gheorghe Mungiu la fel de incompatibil ca și batalionul de aleși locali deja descoperiți ca atare și trimiși acasă de către Agenția Națională de Integritate. Mai mult, primarul din Ciupercenii Noi pare croit să stabilească un record în materie, având în vedere că și-a petrecut 16 din cei 17 ani pe care îi are la activ în stare de incompatibilitate, performanță ce nu e la îndemâna oricui.

Probabil din modestie, edilul din Ciupercenii Noi a omis să-și treacă întreprinderea omonimă în declarațiile de avere sau în cele de interese. Cel puțin în documentele depuse în ultimii ani, nu suflă o vorbă despre subiect. Asta deși, după știința noastră, întreprinderea individuală ființează în continuare. Ce-i drept, nici nu-i de mirare, având în vedere cum își completează edilul declarațiile de avere, în stil criptic, demn de alte ramuri ale MAI, nu de banala miliție. La capitolul surse de venit spre exemplu, primarul optează să nu divulge tam-nisam numele entității de unde-i vin banii, ci doar adresa acesteia. Cine se încumetă să parcurgă documentele poate afla spre exemplu că Gheorghe Mungiu e plătit, spre exemplu, de: Strada Mihail Kogalniceanu Nr.14 Craiova Dolj, STR. GEORGE GEORGESCU, NR. 3, SECTOR 4, BUCURESTI și de CIUPERCENII NOI, STR. DUNARII, NR. 2.
În traducere liberă, asistată de Google, este vorba de sediile Casei Județene de Pensii Dolj, Casei Sectoriale de Pensii a MAI, respectiv primăria Ciupercenii Noi. La fel de criptic va fi completată și declarația pe care funcționarii ANI i-o vor solicita?

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI