sâmbătă, noiembrie 7, 2026

Terasă spulberată la Piatra-Olt. Nouă persoane rănite după ce un șofer de 19 ani a părăsit carosabilul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Un grav accident a avut loc în noaptea de luni spre marți, pe o stradă din orașul Piatra-Olt, după ce un autoturism condus de un tânăr de 19 ani a părăsit carosabilul și a intrat în terasa unei societăți comerciale. Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale: șoferul, trei pasageri și cinci clienți aflați la mese. Toți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Potrivit IPJ Olt, tânărul de 19 ani este din comuna Fălcoiu, iar testările cu aparatele etilotest și DrugTest au arătat că acesta nu a consumat nici alcool și nici droguri. Conform polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, mașina lovind un gard înainte de a ajunge în terasă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Daniela Barbu dă primăria pe minister

Doljul își reface stocul de demnitari la nivel central. După ce, recent, doi reprezentanți ai PNL, Nicolae Giugea și...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI