Ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele inițiale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iulie – august 2025.
Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, în Dolj, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 35,2% (promoția curentă și anterioară), procent ce situează județul Dolj pe locul II la nivel național. Au promovat 228 de candidați, dintr-un total de 648 de candidați prezenți.
Au fost înregistrate 3 unități școlare cu rata de promovare 100% și 11 cu rata de promovare peste 50%, în timp ce 2 licee au rata de promovare 0%
În această sesiune au fost înscrisți 783 de candidați pentru a susține probele. 2 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
Răgaz pentru contestații
Cererile de contestațiil și de vizualizare a lucrărilor se depun/transmit la fiecare centru de examen, astfel:
- 18 august 2025 (14.00 – 17.00 – depunerea cererilor de vizualizare; 17.00 – 18.00 – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor)
- 19 – 20 august 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise descărcate din platforma de evaluare digitalizată și depunerea contestațiilor la unitatea de învățământ care a fost centru de examen (în intervalul orar 09.00 – 17.00, conform graficului afișat de fiecare centru de examen).
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate marți, 26 august.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.


