Vicepremierul Dragoș Anastasiu a prezentat în această seară principalele măsuri pe care Guvernul urmează să le impună în companiile de stat. Vor fi reduse, potrivit acestuia, atât efectivul consiliilor de admnisitrație fcât și indemnizațiile de care beneficiază membrii acestora.
„Ce propunem noi? La regiile autonome, de la 3-5 membri, să mergem la 3 membri maxim. La societățile cu sistem unitar, de la 3-7 membri, să mergem la 3 membri maxim. Societățile cu sistem dualist sau companiile mari, peste 50 de milioane și cu peste 200 de angajați, de la 5-7 membri, să mergem la 3-5 membri”, a spus Dragoș Anastasiu.
Generația bugetară X
Când a venit vorba despre veniturile membrilor din consiliile de administrație sau supraveghere, vicepremierul a introdus sistemul unor ecuații cu o necunoscută. De fapt semi-necunosccută, căci X-ul folosit de membrul Cabinetului este reprezentat despre salariul mediu pe ramură, în funcție de care se calculează indemnizațiile.
„Măsurile propuse de noi se referă și la reducerea remunerațiilor pe care le primesc membrii din consiliile de administrație. Membrii neexecutivi, deci care nu sunt și directori, de la 3x (unde x înseamnă salariul mediu pe ramură.) mergem la 2x, indemnizația fixă. Membrii executivi – indemnizația fixă, de la 3-6 x, o ducem la 3 maxim, iar cea variabilă, de la 3-6x, la 2x. De ce? Pentru că dacă ne uităm peste tot în companiile private și în Europa la companiile de stat partea fixă e în general mai mare decât partea variabilă. Dacă la noi cumva a fost invers, încercăm să intrăm într-o normalitate. Directorii generali – componenta fixă a fost 3-6x, propunem 3x. Componenta variabilă, 3-6x, propunem 2x. Propunem, de asemenea, și plafonarea beneficiilor. Au existat și există alte beneficii, și nu ne referim la mașină de serviciu, laptop, deplasări cu diurnă, telefon, pentru că astea nu sunt, din punctul nostru de vedere, beneficii, dar ne referim la plata de cazare, dacă este în alt oraș, sume oferite pentru plata electricității, indemnizații de concediu de odihnă și alte asemenea. Le plafonăm la maxim 10% din remunerația totală fixă”, a declarat Dragoș Anastasiu.
O altă măsură amintită de vicepremier este limitarea funcționarilor publici la un singur consiliu de administrație. În plus, atât Anastasiu cât și premierul Bolojan au anunțat o reașezare din temelii a criteriilor de performanță impuse conducerilor din companiile de stat.
Indicatori de performanță mai stricți și amenințarea cu amenzile AMEPIP
Potrivit lui Anastasiu, în noua formulă, indicatorii financiari vor avea o pondere de minimum 50 la sută în evaluarea performanțelor directorimii de la stat, iar un alt procent de minimum 20 la sută va fi reprezentat de calitatea serviciilor prestate, respectiv sattisfacția cetățenilor care beneficiază de serviciile companiilor de stat.
Din statistica prezentată de vicepremier, avem 1.326 de întreprinderi publice înregistrate la AMEPIP, 1.182 la nivel local și 144 la nivel central, din care 842 de SRL-uri. „315 întreprinderi publice fac 96% din cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor. Din 256.000 de anagjați, 173.000 sunt în aceste 315. Pierderi: 266 de întreprinderi generează pierderi după ce primesc subvenție. (…) Ce se întâmplă cu cele 1.182 de companii locale? În jur de 300 nu au depus date financiare, deci nu știm despre ele nimic. În jur de 250 de companii au venituri 0. Astea sunt în total 550. În jur de 230 au pierdere și în jur de 600 au până la 10 angajați. Avem zone de activitate: apă canal (326), jumătate pe profit, jumătate fie nu știm de ele, fie au pierderi. 146 de companii de salubritate. 61 de companii de transport. Începând de ieri, au început să curgă amenzile, până acum AMEPIP nu a amendat aceste companii, dar dacă nu avem disciplină nu se face treabă”, a mai spus Anastasiu.


