marți, octombrie 27, 2026

Marea Descentralizare începe cu păcănelele

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ministrul Dezvoltării, Czeke Attila, a anunțat noi pași spre descentralizare la nivel național, promițând că guvenul va opera o simplificare a descentralizării, respectiv să atribuții de la administrația centrală către cea locală, împreună cu resursele fianciare aferente, iar în unele cazuri, cu imobilele aferente diferitelor insituții.

Singurul exemplu oferit însă de ministrul UDMR fost însă trimiterea la nivel local a decizie în privința autorizării jocurilor de noroc.

„Măsură specifică: descentralizarea activității jocurilor de noroc. Autoritatea locală – Primăria – să decidă dacă autorizează, își dorește sau nu acestă activitate în zona de activitate. De asemenea, dacă răspunsuul e afirmativ aceste activități să fie pe anumite străzi și zone, în funcție de interesul local. Să fie o taxă specială anuală, plătită de operatorul licențiat. În ceea ce privește activitățile din prezent, o să fie termen de 6 luni de zile tranzitorie, în care cei care desfășoară deja astfel de activități acum trebuie să ceară acordul primăriei. Este o măsură de descentralizare. Comunitatea locală decide”, a declarat Czeke Attila.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI