În galeria veteranilor de vârstă centenară se află încă cinci venerabili din Vâlcea. Și ei vor fi omagiați, forul județean urmând să le acorde aceleași sume.
Pe ordinea de zi a ședinței CJ Vâlcea din 30 mai a.c. figurează aprobarea instituirii titlului de Cetățean de Onoare al județului Vâlcea și votarea regulamentului aferent. De asemenea, urmează să fie aprobate și sumele propuse pentru cei șase, 15.000 lei pentru fiecare. Propunerile vin din partea președintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, în semn de prețuire pentru cei care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.
Cei șase sunt
Ciocan Ilie, maior, comuna Galicea-112 ani
Roșca Gheorghe Ion, locotenent, comuna Sălătrucel-103 ani
Ioana D. Ion, căpitan, comuna Mateești-102 ani
Mătulescu Constantin, locotenent, comuna Roești-102 ani
Mastragiu Marin, maior, Băbeni-102 ani
Balmeș Gheorghe, colonel, Râmnicu Vâlcea-100 ani.
Ilie Ciocan, un fenomen de anduranță
Ilie Ciocan s-a născut în satul Cremenari- Galicea, la 28 mai 1913. A rămas orfan mai întâi de tată la vârsta de 6 ani, apoi de mamă, la 12 ani. L-a crescut un unchi și a fost nevoit să lucreze de mic pentru a supraviețui, având grijă de oile și vacile din sat. La 18 ani (28 ianuarie 1932), s-a căsătorit cu Floarea Obogeanu, care era cu șapte ani mai mare decât el. Împreună au avut șase copii, trei fiice și trei băieți. A fost mobilizat în armată la vârsta de 22 de ani, apoi a fost încorporat în Regimentul 6 Artilerie Pitești și a plecat pe front în 1941. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial ca mitralier și curier, pe Frontul de Est, în Odesa și la Cotul Donului, dar a ajuns și pe Frontul de Vest, până în Cehoslovacia. În 1945 a fost eliberat acasă din armată pe motiv că avea mulți copii. A reușit să se întoarcă nevătămat de pe front. După Al Doilea Război Mondial, a primit statutul de veteran. În urma ordinelor de promovare generală emise după 1990 de Ministerul Apărării Naționale al României, Ciocan a ajuns la gradul de maior.
Cât timp a fost în putere, Ilie Ciocan a lucrat ca maistru. Soția sa Floarea a murit în 1992, la vârsta de 87 de ani. A mers pe bicicletă până la 90 de ani. La 93 de ani, a alunecat în zăpadă și și-a rupt piciorul, și-a revenit cu succes, deși a refuzat să-i lase pe medici să-și pună piciorul în ghips. Până la 103 ani, Ciocan putea citi Biblia și ziarul fără ochelari. În trei ani și-a pierdut auzul și vederea. Acum, îl ajută două nepoate, amândouă asistente, și un nepot.