miercuri, octombrie 28, 2026

Vâlcea: S-a semnat contractul pentru cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanțat vreodată de Agenția Sud-Vest Oltenia.

Cu o investiție record de peste 71 de milioane de euro, județul Vâlcea intră într-o nouă etapă de modernizare a infrastructurii, conectând vestul montan de sudul economic al regiunii. Astfel, Vâlcea face un pas important spre dezvoltare, odată cu semnarea celui mai mare proiect de infrastructură rutieră finanțat vreodată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Prin acest proiect de infrastructură va fi modernizat  drumul  județean de aproape 80 de kilometri  care străbate nouă localități și care pornește din Vaideeni și ajunge la  Bălcești.

Contractul a fost semnat vineri, 2 mai, în localitatea Vaideeni, acolo unde vor începe și lucrările.

Drumul va lega zonele montane de sudul județului, asigurând o conexiune vitală pentru dezvoltarea economică, turism și mobilitate locală.

Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 48 de luni

Potrivit președintelui  Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 48 de luni și vizează modernizarea a circa 77 km de drum, reabilitarea a 17 poduri, amenajarea a 173 de podețe tubulare, 3.770 de accesuri la proprietăți, 112,8 km de șanțuri și rigole, ziduri de sprijin, măsuri de siguranță rutieră și altele.

„Încep lucrările de modernizare a celui mai lung drum județean din Vâlcea!

Marcăm astăzi un moment istoric pentru județul Vâlcea: semnarea contractului de lucrări pentru modernizarea DJ 676, cel mai lung drum județean din Vâlcea.

Proiectul, care are o valoare totală de cca 71 milioane euro, presupune modernizarea DJ 676, din Vaideeni până în Bălcești (cca 74,5 km), dar și a 2,6 km din DJ 676 B, pe raza comunei Lădești.

Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt vâlcenii din cele 9 localități aflate pe traseul drumului: Vaideeni, Slătioara, Stroești, Copăceni, Lăpușata, Lădești, Roșiile, Tetoiu și Bălcești.

Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 48 de luni și vizează modernizarea a circa 77 km de drum, reabilitarea a 17 poduri, amenajarea a 173 de podețe tubulare, 3.770 de accesuri la proprietăți, 112,8 km de șanțuri și rigole, ziduri de sprijin, măsuri de siguranță rutieră și altele.

Sunt bucuros că semnăm contractul de lucrări chiar de Ziua Națională a Tineretului, pentru că aceste investiții sunt și pentru tinerii din județul nostru.

Facem drumuri bune, spitale moderne și proiecte mari ca să-i încurajăm să rămână aici, să-și clădească viitorul acasă. Sau, pentru cei plecați, să le oferim motive reale să se întoarcă.

De acum începe greul. Le mulțumesc domnilor primari pentru prezența lor, dar si pentru colaborarea foarte bună. Sunt convins că împreună vom duce la bun sfârșit și acest proiect important pentru vâlceni.”.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Proiectele turistice Mirajul Muntelui și The Sky Road au ajuns pe masa ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, i-a prezentat  ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, două proiecte de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI