SF-ul prevede costuri de peste 15 milioane de lei noi, din care aproximativ o treime sunt necesare pentru lucrări de construcții-montaj și o durată de implementare a proiectului de 6 luni.
„Sistemul de management al traficului va fi realizat pe un concept nou, bazat pe o arhitectură de senzori de monitorizare a traficului în fiecare intersecție și automate de trafic adaptive, comandate centralizat, având un suport de comunicații comun, capabil să asigure întreg necesarul de transmisiuni de date între automatele de trafic, senzori și centrul de comandă. Același sistem de
comunicații va asigura transmiterea datelor video captate de camerele de supraveghere către centrul de comandă și control al traficului, în care vor putea fi urmărite imagini în timp real”, arată documentația înaintată consilierilor locali.

Proiectul are în vedere 11 intersecții amplasate de-a lungul celor 3, 8 km ai străzii Râului.

Pentru optimizarea traficului şi realizarea unei semaforizări conforme cu normele europene şi care să permită identificarea în timp real a valorilor de trafic, comunicarea între intersecţii, modificarea în funcţie de valorile de trafic a timpilor de semaforizare pentru o bună fluenţă a circulaţiei autovehiculelor şi o echipare cu sisteme moderne şi rezistente în timp s-au prevăzut următoarele lucrări valabile pentru toate cele 11 locații propuse spre semaforizare:
Instalarea de echipamente moderne si inovative de dirijare a circulației.
Realizarea rețelei de comunicații aferente sistemului rețea fixă de fibra optica sau retea radio care asigură comunicația cu centrul de comanda; Realizarea canalizaţiei electrice în carosabil, trotuar şi spaţiu verde, pe cât posibil; Realizarea de camere de tragere; Instalarea de semafoare noi, care folosesc tehnologia tip LED, acestea având o vizibilitate foarte buna, costuri de întreţinere mai mici şi o durată mult mai mare de viaţă decât semafoarele convenţionale (cu bec cu incandescenţă); Plantarea de stâlpi de semaforizare si refacerea marcajelor orizontale si verticale. Montarea de detectori de trafic în carosabil sau bucle virtuale pe stalpi (echipamente cu analiza video), care să permită identificarea în mod real şi instantaneu a numărului de vehicule care intră sau ies din intersecţie. Aceste date vor permite adaptarea timpilor de
semaforizare ai automatelor de semaforizare la condiţiile reale de trafic şi optimizarea fluxurilor de trafic pe axele incluse în sistem.
Instalarea de elemente aditionale de semaforizare, după caz: semafor prim-vehicul, semafor verde clipitor, semafor galben-intermitent, butoane pentru pietoni, dispozitive acustice de avertizare pentru persoanele nevazatoare;
Instalarea de camere video de monitorizare a traficului si siguranta


