joi, octombrie 29, 2026

 Râmnicu Vâlcea: 55 de cupluri longevive au fost premiate de conducerea Primăriei

Marți, 15 aprilie, 55 de cupluri de râmniceni au fost aniversate cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie. Evenimentul s-a desfășurat în Sala de Festivități a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

  „Nelipsit de la aceste ceremonii, primarul Mircia Gutău – care a fost însoțit de viceprimarii Carmen  Preda și Eusebiu Vețeleanu – le-a urat sărbătoriților mulți ani sănătoși împreună, transmițându-le totodată să se bucure de Sărbători de Paști bogate și liniștite! Perechile aniversate au primit din partea Municipalității câte o Diplomă de Fidelitate , flori și un premiu constând în tichete sociale cu valoarea de 1.000 de lei.

Este prima ceremonie  Nunta de Aur  din anul acesta, organizată în mod tradițional în contextul sărbătorilor pascale; următoarele vor fi în preajma Zilei Imnului Național (din 29 iulie), a Zilei Persoanelor Vârstnice (din 1 octombrie) sau în cadrul sărbătorilor de iarnă din luna decembrie.”, a anunțat municipalitatea Râmnicului.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Încercare de mituire a unui polițist, soldată cu dosar penal.  

Un șofer aflat sub influența alcoolului a încercat să mituiască polițistul care l-a depistat promițându-i suma de 1000 de euro....
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI