marți, octombrie 27, 2026

Vâlcea: Peste 2300 de candidați vor susține simularea Bacalaureatului

Peste 2300 de candidați din județul Vâlcea susțin probele scrise în cadrul simulării examenului național de Bacalaureat, care se desfășoară în perioada 24 - 26.03.2025. Dintre acestia, 16 candiați cu diverse deficiențe de sănătate vor da examenul în condiții speciale

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

  Potrivit  Biroului  de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, în acest județ  simularea examenului național de Bacalaureat a fost organizată în 24 de centre. ISJ Vâlcea a oferit și alte detalii despre desfășurarea simulării:

„În perioada 24 – 26.03.2025 se desfășoară simularea examenului național de Bacalaureat, sesiunea martie 2025, după cum urmează:

24.03.2025, Proba E) a) – proba scrisă la Limba și literatura română;

25.03.2025, Proba E) c) – proba scrisă obligatorie a profilului;

26.03.2025, Proba E) d) – proba scrisă la alegere a profilului și specializării.

Probele scrise implică următoarele discipline: limba și literatura română – proba E) a), limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale) – proba E) b), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie – probele E) c) și E) d).

În județul Vâlcea simularea examenului național de Bacalaureat a fost organizată în 24 de centre de examen.

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 2357 de candidați de la învățământ de zi, seral și frecvență redusă.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care   s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Beneficiază de prevederile Procedurii ME/MEC cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare, un număr de 16 candidați, urmare a aprobării Comisiei Naționale de organizare a simulării examenului de Bacalaureat.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educației. Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată.

Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educație la simularea probelor Evaluării Naționale pentru clasele a VIII-a.

Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 8 aprilie 2025 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens.

Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.”, a anunțat Inspectoratul  Școlar Județean Vâlcea

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI