Cei în cauză sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date sau ale copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual. Din cercetări a reieșit că, prin intermediul unui site de internet, în perioada 22 noiembrie 2022 – prezent, persoanele în cauză ar fi pus la dispoziția publicului toate programele de televiziune din România, pentru orice utilizator care poate avea acces la internet, în orice colț al lumii, fără consimțământul titularilor acestor drepturi. „La data de 24 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de investigare a criminalităţii economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală, au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Vâlcea. Percheziţiile vizează persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual”, a transmis, marţi, Poliţia Română.

Această conduită care ar fi condus la vătămarea intereselor legale ale titularilor licențelor audiovizuale, ce nu și-ar fi exprimat în niciun moment consimțământul/acordul în vederea difuzării, fiind totodată obținute venituri însemnate din aceste activități.
La acțiune au participat luptători ai Serviciului pentru intervenții și acțiuni speciale și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.


