La 20 iulie, Adrian Păunescu ar fi împlinit 81 de ani. Ne imaginăm cu cât s-ar fi îmbogățit cultura română și în general climatul de idei contemporan în cei 14 ani care ne despart de prezența sa efervescentă. Cu atât mai mult, cu cât regretatul oltean a fost nu doar poet și director de reviste, ci și om politic, parlamentar. Din această încrengătură, a rezultat, în contexte pe care nu le mai reluăm, geniala cugetare paradoxistă: „Păi, atunci, să facem un concurs cine aleargă mai încet”. Se știa că scrie așa cum respiră. A așternut peste 300.000 de versuri, când Mahabharata numără „doar” 215.000. A fost inepuizabil în poezia de dragoste („cu cât te voi uita, te voi iubi”), nu mai puțin în lirica patriotică, atunci când nu era privită chiorâș. Este considerat de Șerban Cioculescu „cel mai mare poet social de după Arghezi”, de Eugen Simion „ultimul mare poet social”. Poezia sa manifest a lăsat propaganda vremii cu gura căscată în sute de spectacole „Flacăra”, de-a lungul și de-a latul țării: „Te salut, generație-n blugi!”. Și mai departe, ca percepție matură: „Viața noastră ce-ați făcut cu ea?” Pe cel ce a văzut în Oltenia istorică și culturală o „eternă Terra-Nova”, Craiova îl omagiază în zilele de 19 și 20 iulie prin desfășurarea celei de-a X-a ediții a Festivalului internațional „Adrian Păunescu”, contând pe revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”, pe care Andrei fiul o duce exemplar mai departe. Ducu Bertzi, cei doi Mircea, Baniciu și Vintilă, vor delecta asistența cu hituri care „spărgeau” sălile. Și pentru că ne aflăm într-o Bănie altruistă, „partea leului” revine de această dată unui foarte îndrăgit actor ardelean de teatru și film, Dorel Vișan. Va fi memorabil, ca și de 15 ianuarie, în orișice an. Adrian Păunescu s-a născut în Moldova de dincolo de Prut, unde obișnuia să meargă ba pentru actul artistic în sine, ba pentru a pune umărul la eliberarea Grupului Ilașcu, întemnițat numai pentru că a gândit și simțit românește. Îl aștepta de fiecare dată poetul-frate Grigore Vieru. „Sunt iarbă, mai mult nu pot”, îndemna acesta să i se scrie pe cruce. „El a iubit valorile” își dorea scris pe cruce și Adrian Păunescu. Și le-a iubit cu neostoit aplomb. I-a facilitat lui Marin Preda o întâlnire „la vârf”, de unde „cel mai (ne)iubit dintre pământeni” intenționa să introducă realismul socialist în literatură. A promovat pe scene și pe stadioane, la concurență cu fotbalul, din poeziile lui Nichita Stănescu, Ștefan Aug. Doinaș etc. A readus în circuitul valorilor, după îndelungi tergiversări, Doina lui Eminescu. Nu e destul? „Bronzul” păunescian ridicat în fața Liceului Teoretic din Bârca, de unde a „călătorit” pe picioare până la Viena și înapoi, îndeamnă mai mult ca oricând la o conștiință de sine planetară: „Pe pământ avem de toate”.
