Trei gospodării din localitatea Bâzdâna, din vecinătatea casei care a explodat în urmă cu două zile, au fost evacuate azi de autorități, de teama emanațiilor de gaze care persistă în zonă.
„Patru persoane, respectiv trei gospodării aflate în imediată apropiere a casei în care a avut loc explozia, au fost relocare în această seară. Localnicii au mers la rude unde vor rămâne până când în zonă se vor definitiva măsurătorile și cercetările. Autoritățile au decis că este cea mai bună soluție pentru moment, pentru a nu-i expune vreunui pericol”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Dolj.
Măsura vine după ce pompierii doljeni au monitorizat permanent fântânile și beciurile din zonă, consemnând depășiri constante ale concentrației de metan.
Azi a fost întrunit, din aceeași cauză, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, acesta instituind o serie de măsuri.




În urma Comitetului Județean pentru Situații de Urgență întrunit astăzi, a fost adoptată Hotărârea Nr.1 cu următoarele măsuri propuse pentru gestionarea situației din comuna Calopăr, sat Bâzdâna- emisie spontană de gaze din scoarța terestră:
(1) Înaintarea unei informări către Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă, în vederea analizării și dispunerii de măsuri conform competențelor;
(2) Asigurarea perimetrului în zona afectată de urmările evenimentului și interzicerea accesului neautorizat în interiorul acestuia, prin grija I.P.J. Dolj și autoritățile publice locale a U.A.T. Calopăr.
(3) Supravegherea permanentă a locului evenimentului prin grija Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Calopăr;
(4) Continuarea monitorizării concentrației de gaz natural în zona evenimentului, precum și verificarea prezenței altor substanțe posibil a fi asociate emisiei de gaz natural prin efectuarea de măsurători periodice de echipa specializată C.B.R.N.e. a I.S.U. Dolj;
(5) Identificarea unor locații și amenajarea acestora la nivelul comunei Calopăr pentru evacuarea la nevoie a persoanelor din satul Bâzdâna prin grija autorităților publice locale ale U.A.T. Calopăr;
(6) Contactarea unor specialiști în scopul identificării soluțiilor pentru oprirea emisiei spontane de gaz natural prin grija C.L.S.U. Calopăr cu sprijinul C.J.S.U. Dolj;
(7) Analizarea posibilității achiziționării unui detector de gaz metan la nivelul S.V.S.U. Calopăr;
(8) Efectuarea unei evaluări exacte a pagubelor produse de explozia de gaze naturale rezultate și transmiterea acesteia către C.J.S.U. Dolj.


