vineri, octombrie 23, 2026
Promisiunile trec, problemele din educație rămân

Zeci de școli din Dolj, fără autorizație sanitară și de incendiu

Ca în fiecare an, pe măsură ce se apropie începerea anului școlar, discursurile clasei politice legate de importanța educației pentru orice societate se întețesc, totul culminând cu înșiruiri de platitudini rostite în curtea unităților de învățământ de mai toți primarii, consilierii ori parlamentarii țării. Aflăm cu această ocazie despre investiții, planuri și reforme, multe promisiuni care, din nefericire, sunt deseori uitate cu repeziciune. Așa se face că, după zeci de ani, încă există numeroase unități de învățământ unde elevii nu au nici măcar apă curentă. Iar Doljul nu face excepție, 59 de unități școlare din cele 550 neavând autorizație sanitară de funcționare, în timp ce alte 71 nu dețin autorizație de securitate la incendiu.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Un raport dat publicității recent de către Prefectura Dolj scoate la iveală o situație extrem de îngrijorătoare. Mai exact, după o amplă verificare la care au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului Dolj, ai Direcției de Sănătate Publică Dolj și Inspectoratului Școlar Județean Dolj și care a vizat 550 de unități școlare – unități cu personalitate juridică și structurile acestora – din județ, s-a constatat că un număr mare dintre acestea au încă probleme când vine vorba despre obținerea autorizațiilor, fie că vorbim despre cele sanitare ori, și mai grav, despre cele care vizează securitatea la incendiu.

Apa curentă, un „lux“

Așadar, din datele centralizate, 59 de unități școlare din cele 550 nu au autorizație sanitară de funcționare. Este vorba despre 35 de grădinițe, 16 școli gimnaziale, patru școli primare, dar și patru licee/școli postliceale/profesionale care nu dețin respectivul document. Mai grav este că, dacă o parte dintre unitățile școlare și-au pierdut această autorizație din motive birocratice, o parte dintre acestea nu au avut-o niciodată deoarece nu au apă curentă! Chiar dacă pare greu de crezut, încă există numeroși elevi care nu beneficiază de servicii de bază pentru orice țară care se dorește civilizată. Din păcate, această situație, care este de notorietate, nu și-a găsit rezolvarea nici după decenii de promisiuni repetate de toate partidele care s-au perindat la guvernare. 

Ne jucăm cu focul

Probleme există însă și când vine vorba despre unitățile de învățământ care nu dețin autorizație de securitate la incendiu. Astfel, din cele aproape 900 de clădiri verificate, 71 de clădiri „nu au îndeplinit criteriile de securitate la incendiu care se impun după intervenții la construcția clădirii sau după investiții de schimbare a destinației, nefiind autorizate din punct de vedere al securității la incendiu“. Cu alte cuvinte, zi de zi, sute sau poate chiar mii de elevi petrec ore întregi în niște imobile problematice când vine vorba despre unul dintre cele mai negre scenarii cu care s-ar putea confrunta orice părinte. 
Iar veștile proaste nu se opresc aici. Același raport scoate la iveală că, într-o perioadă în care siguranța în școli este un subiect extrem de fierbinte, șapte unități școlare din Dolj nu au nici sistem de supraveghere video și nici paznic. Este vorba despre Scoala Gimnazială „Opsichie Cazacu“ Seaca de Pădure, Școala Gimnazială Pleșoi, Școala Gimnazială Nr. 1 Mârșani, Școala Gimnazială Predești, Școala Gimnazială Radovan, precum și Grădinița cu program normal Leu și Grădinița cu program normal Zănoaga. Iar numărul lor ar fi fost chiar mai mare dacă asociațiile de părinți nu ar fi încheiat contracte de colaborare cu firme specializate de pază și protecție, asta deoarece la multe școli gimnaziale din județ unde nu există normat postul de paznic.

Craiova, exemplu de urmat 

Trebuie specificat faptul că problemele constatate la unitățile de învățământ din Dolj vizează, aproape exclusiv, școlile și grădinițele din mediul rural. Din nefericire, în ultimii ani, prăpastia dintre rural și urban se păstrează. Iar, dacă ne uităm la Craiova, putem spune chiar că această prăpastie se adâncește. Pentru că, în timp ce primăriile din mediul rural abia găsesc bani pentru a-și asigura propria funcționare, iar atragerea de fonduri europene rămâne încă o enigmă pentru foarte mulți edili, Primăria Craiova și-a propus să reabiliteze, să modernizeze ori să doteze toate unitățile de învățământ din oraș. Evident, din pricina numărului mare de școli și grădinițe, planul autorităților locale are nevoie de mai mulți ani pentru a fi pus în aplicare, dar există deja numeroase unități de învățământ care-și primesc școlarii și preșcolarii în clase moderne, dotate cu bănci noi-nouțe, ori săli de sport sau de masă aduse la standarde europene. Un argument în plus pentru o reformă administrativ-teritorială de care România are mare nevoie, dar pe care se teme să o înceapă.    

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Râmnicu Vâlcea va primi când căldură,când apă caldă. Furnizarea concomitentă, în jur de 1 noiembrie.

Furnizarea agentului termic în Râmnicu Vâlcea se va face etapizat în zilele de 22 și 23 octombrie 2026. Însă,...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI