„Am inaugurat o investiţie de circa 11 milioane de dolari, cu ajutorul căreia vom ajunge la Eco – Reciclare la capacitatea de 100.000 de tone. Vom recicla 100.000 de tone de deşeuri care vor fi transformate în metal lichid, împreună cu metalul de la electroliză şi alte deşeuri care vor fi reciclate în Turnătoria mare.

Ne vom putea asigura întregul necesar de metal la aproximativ acelaşi volum de producţie pe care l-am avut înainte de criză. Avantajul acestei unităţi constă în faptul că avem un consum de energie de numai 5% din energia electrică ce se utiliza în electroliză, folosind cele mai moderne tehnologii în momentul de faţă pentru topirea aluminiului. (…) Emisiile pe tona de produs ar trebui să scadă cu 30%. Avem în flux acum investiţii (…) în electroliză, în aluminiu prelucrat, avem o unitate nouă, de asemenea avem o nouă instalaţie de control ultrasonic, a doua pe care o punem în funcţiune anul viitor. Pe următorii cinci ani, sunt planificate investiţii până la 250 de milioane dolari“, a declarat Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina, citat de Agerpres.
Investiția inaugurată acum a constat în instalarea a două cuptoare cu dublă cameră, un cuptor de menţinere, precum şi a unei instalaţii aferente de captare şi tratare a gazelor arse. „Deşi mediul de afaceri foarte provocator ne-a forţat să ne adaptăm planurile de dezvoltare pentru a ne menţine poziţia pe piaţa internaţională, o direcţie strategică a rămas neschimbată şi anume angajamentul nostru de a creşte eficienţa şi de a reduce consumurile totale, iar investiţia în Instalaţia de Reciclare Ecologică sprijină aceste planuri. Suntem hotărâţi să ne continuăm eforturile pentru a diversifica portofoliul de produse, a creşte eficienţa şi a reduce amprenta asupra mediului“, a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.
Consumul specific de energie electrică al procesului de reciclare a deşeurilor din aluminiu este cu 95% mai mic decât cel înregistrat pentru producţia de aluminiu electrolitic, ceea ce are un impact pozitiv asupra costurilor totale de producţie. De asemenea, aluminiul poate fi reciclat la infinit fără a-şi pierde proprietăţile, ceea ce îl face un metal ideal pentru economia circulară şi cu emisii reduse de carbon.

Înființată în anul 1961, Alro Slatina este în prezent o subsidiară a Vimetco PLC, o companie globală de aluminiu primar și procesat, integrată pe verticală, care are operațiuni în România, China și Sierra Leone, Africa. Alro este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa, capacităţile de producţie din Slatina cuprinzând o secţie de electroliză, capacităţi de prelucrare, o turnătorie, laminoare la cald şi la rece, o Eco-topitorie de deșeuri şi o secţie de extrudate.


