miercuri, octombrie 21, 2026
Mitropolia binecuvântează cicliștii olteni cu ceva drept de superficie, la loc cu verdeață

Fețele bisericești fac pârtie pentru fonduri europene prin pădurile de la Maglavit

Ecologie, ecologie, dar cu voie de la Mitropolie. Proiectul de milioane de euro depus de administrația județeană pentru crearea unui traseu pentru cicliști prin sudul Doljului mai avea nevoie, după cum s-a dovedit, pe lângă obișnuitele acorduri și avize, de binecuvântarea Mitropoliei Olteniei. Prelații își dau acordul pentru CJ Dolj ca să poată amenaja piste de bicicliști pe bani europeni, prin trei loturi de pădure deținute de biserică la Maglavit.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Înțelegerea a făcut obiectul unei hotărâri adoptate în plenul consiliului județean, la ședința ordinară din 27 iunie. „Se aprobă constituirea unui drept de superficie în favoarea U.A.T. Județul Dolj de către Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei, pentru implementarea proiectului «Traseu EuroVelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt», cod C11-PI1-5, asupra unor suprafețe de teren identificate conform anexelor nr. 2, nr. 3 și nr. 4 , care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. (…) Dreptul de superficie se va constitui în favoarea U.A.T. Județul Dolj în calitate de superficiar și Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei în calitate de proprietar, prin încheierea unei convenții de constituire a dreptului de superficie. (…) Drepturile și obligațiile părților sunt prevăzute în modelul-cadru al contractului de constituire a dreptului de superficie, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (…). Dreptul de superficie se constituie cu titlu gratuit, pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părților”, precizează proiectul votat de aleșii județeni.

Proiectul pentru care CJ Dolj a solicitat finanțare europeană are în vedere amenajarea de trasee pentru cicliști în partea de sud a județului Dolj, dar și a județelor limitrofe Mehedinți și Olt, pe o lungime totală de peste 350 de km. Totul ca parte a unui proiect de profil lansat la nivel întegului continent. „Consiliul Județean Dolj implementează, în calitate de beneficiar lider, în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți, Consiliul Județean Olt și 40 de unități administrativ-teritoriale cu rang de comună, oraș sau municipiu, proiectul «Traseu EuroVelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt», cod C11-PI1-5, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare totală de 172.937.579,43 lei. Traseul menționat constituie un segment din ruta cicloturistică de rang european EuroVelo 6 Atlantic – Marea Neagră, cu o lungime totală de aproximativ 4.700 de kilometri, care are ca puncte terminus localitățile Nantes (Franța) și Constanța (România), traversând 10 state din spațiul european. Pe teritoriul județelor Mehedinți, Dolj și Olt, traseul EuroVelo 6 se desfășoară pe o lungime de 356 de kilometri, între municipiul Drobeta-Turnu Severin și UAT Giuvărăști (limita între județele Olt și Teleorman). Pe raza U.A.T. Maglavit, traseul cicloturistic identificat traversează 3 imobile care au ca proprietar Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei”, se arată în raportul întocmit de funcționarii CJ Dolj.

Mitropolia vizează creșterea numărului de pelerini

Potrivit modelului de contract atașat proiectului de hotărâre adoptat în CJ, Mitropolia are în vedere, pe lângă sprijinul frățesc în accesarea fondurilor europene și ceva beneficii proprii: „Eu, PROPRIETARUL prin reprezentant legal declar că încheierea prezentului contract de superficie cu titlu gratuit pe o perioadă de 15 ani a fost aprobată în Permanența Consiliului Eparhial al Sfintei Mitropolii a Craiovei (…) și are ca scop dezvoltarea și încurajarea turismului în zona localității Maglavit ce va avea ca o consecință directă mărirea numărului de pelerini ce vor vizita locurile sfinte de la Maglavit și Mânăstirea Maglavit, precum și având în vedere faptul că respectiva pistă de biciclete va avea un caracter de uitilitate publică, putând fi folosită și de comunitățile locale pentru deplasare, având în acest sens un caracter de binefacere în ajutorul comunităților locale ce vor fi deservite de acest drum”. La finalizarea contractului, pistele construite de CJ ar urma să revină Mitropoliei: „la stingerea superficiei, subscrisa U.A.T. JUDEȚUL DOLJ, declar că nu voi solicita proprietarului achiziționarea terenului pe care se va afla edificată pista, iar întrucât amenajarea pistei de biciclete se va face într-un mod ecologic, cu materiale naturale, care permit trecerea apei – un strat de criblură, așezat pe pământ – , acesta va rămâne în proprietatea Arhiepiscopiei Craiovei la expirarea termenului, fără plata vreunei despăgubiri”.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Râmnicu Vâlcea: Primăria anunță o piață volantă în zona Nord.

Până la reabilitarea Pieței Nord, locuitorii cartierului vor putea cumpăra fructe, legume și flori dintr-o piață volantă deschisă trei...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI