Tomac a venit să aducă de-un pol de dreapta speranță pentru membri PMP și USR din Oltenia

Liderul PMP a descins la Craiova alături de reprezentanți ai conducerii centrale pentru o întâlnire cu crema partidului din Oltenia: șefi de organizații și aleși locali. Cuvântul de ordine a fost unitatea dreptei, Eugen Tomac propovăduind binefacerile electorale pe care le-ar aduce formațiunii crearea unui pol de dreapta, alături de USR și, eventual, FD în bătălia în cinci etape de anul viitor cu reprezentanții majorității de la putere alcătuită din PSD și PNL. De altfel, drumul colaborării la nivel local dintre cele două formațiuni a fost deschis, în aceeași zi, la hotel Flormang, unde reprezentanții locali ai USR au fost invitați la consfătuirea regională a PMP.

0

Înainte să dea piept cu activul de partid, președintele PMP a susținut o conferință de presă în care și-a expus viziunea privind unitatea dreptei în perspectiva anului electoral 2024. „Am venit să discutăm cu reprezentanții partidului din Oltenia, mai ales cu aleșii noștri locali pentru că, dacă nu știți, după PSD și PNL, PMP este partidul cu cei mai mulți aleși locali. Să discutăm și să luăm o decizie, mai ales că se apropie anul electoral 2024, când avem cinci tururi de alegeri. Am participat recent la congresul USR și am prezentat și acolo deschiderea noastră pentru formarea unei alianțe de dreapta, din care să facă parte PMP și USR și, de ce nu, și alte formațiuni, pentru că, trebuie să recunoaștem, niciunul dintre partide nu are forța de a se confrunta cu succes cu această majoritate, din ce în ce mai strânsă, dintre PSD și PNL”, a spus Tomac. Acesta a ținut să precizeze că alcătuirea unei structuri de succes a opoziției nu este una fără precedent, citând exemplul Alianței DA din 2004. „Sigur, sunt mulți care spun că nu avem șanse de izbândă, dar eu pot să vă aduc exemple contrare. În 2012 am candidat la Parlament pe un colegiu în care nimeni nu-mi dădea nicio șansă și am reușit să iau 80 la sută din voturi și să fiu singurul candidat al Dreptei care a câștigat mandatul direct, nu la redistribuire. Dacă ne întoarcem mai mult în timp, în 2004, am avut două partide care au format o alianță, PD cu 6 la sută în sondaje și PNL cu 7 la sută, iar Alianța DA a câștigat alegerile în fața PSD. Deci se poate, dar avem nevoie de unitate”, a precizat liderul PMP.

Tomac: Dreapta a pierdut pe drum 4 milioane de voturi

De altfel, o dreaptă unită, din care exclude automat PNL, ar avea un bazin electoral consistent, susține Eugen Tomac, care își face calculele de viitor utilizând datele obținute la precedentele alegeri. „Vreau să vă mai amintesc și anul electoral 2020. Atunci, președintele Iohannis a câștigat alegerile cu 6,5 milioane de voturi. La alegerile parlamentare, în schimb, forțele de dreapta au luat în felul următor: PNL 1,3 milioane de voturi, USR 900.000 și PMP 300.000. Asta înseamnă că patru milioane de alegători de dreapta nu au mai venit la vot, pentru că nu a reușit nimeni să-i convingă. Acum, această uniune între PNL și PSD pare din ce în ce mai solidă, nu știm încă dacă vor alege să candideze în comun, dar, să fim realiști, fie că vrea să recunoască, fie că nu, domnul Iohannis a numit în mandatele sale mai mulți premieri de la PSD decât de la PNL. Trebuie să construim o alternativă viabilă pentru electoratul de dreapta și, după părerea mea, trebuie să o facem până la sfârșitul acestui an”, a spus Tomac.

Noul pol de dreapta, primă ședință la comun, la Craiova

Peste 300 de membri PMP din Oltenia, lideri de filiale și aleși locali din toate cele cinci județe ale Olteniei au participat la întrunirea convocată de Eugen Tomac. Printre aceștia, președinții de la Dolj – Anișoara Stănculescu, Mehedinți – Ramona Cupă, Gorj – Nicolae Davițoiu și Giurgiu – Sile Cobzaru. Printre compania de pmp-iști și-a făcut loc și un pluton de invitați de la USR, în frunte cu președintele organizației județene, Cezar Drăgoescu, cel al filialei Craiova – Andrei Gheorghiu și liderul USR Olt Fănel Bădici. „Este prima întâlnire de acest gen dintre PMP și USR la nivel local, dar pot să vă spun că asemenea întruniri urmează să aibă loc în perioada următoare în toată țara. Am fost cu toții de acord că actualul PNL sau Partidul Non Liberal, cum îl numesc eu, este o falsă formațiune de dreapta și că noi împreună vom constitui adevărata alternativă de Dreapta la actuala guvernare”, a declarat președintele PMP Dolj, Anișoara Stănculescu.

Facebook Comments