sâmbătă, noiembrie 7, 2026

Călimănești: Participanți din 38 de județe s-au întrecut la Concursul național pe meserii

În perioada 10-14 aprilie 2023, în orașul Călimănești, la Liceul Tehnologic de Turism, s-a desfășurat Concursul național pe meserii, domeniul turism și alimentație, ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație și bucătar.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Luni, 10 aprilie, a avut loc Festivitatea de deschidere la sala polivalentă din cadrul Hotelului Cozia. Participanți din 38 de județe au susținut proba scrisă la Liceul Tehnologic de Turism Călimănești – școala gazdă, iar proba practică la Green Hill Events – Complex Seaca. Astfel, 38 de ospătari (chelneri), vânzători în unități de alimentație și 31 de bucătari și-au arătat măiestria în servirea clienților și în bucătărie. Ziua dintre cele două probe a prilejuit participanților vizitarea stațiunii Călimănești – Căciulata. Întâlnirea cu chef Adrian, fost elev al Liceului Tehnologic de Turism, pentru o demonstrație culinară, a reprezentat un moment inspirațional foarte ofertant pentru elevi. Festivitatea de premiere s-a desfășurat joi, 13 aprilie, în sala de festivități a Liceului Tehnologic de Turism.
Organizatori: IȘJ Vâlcea și Liceul Tehnologic de Turism Călimănești”, potrivit directorului LTT Călimănești, prof. Violeta Negrea.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Daniela Barbu dă primăria pe minister

Doljul își reface stocul de demnitari la nivel central. După ce, recent, doi reprezentanți ai PNL, Nicolae Giugea și...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI