marți, octombrie 27, 2026

Gânduri de Paști

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Sărbătoarea Paștilor nu este doar cea mai importantă zi a calendarului creștin, ci și un prilej de strângere laolaltă a familiilor și comunităților și de reflectare asupra lucrurilor cu adevărat importante și valoroase în viață. Fără a umbri bucuria Învierii, nu putem să nu ne gândim la cei cărora tulburările și greutățile vremurilor nu le îngăduie să petreacă această mare sărbătoare în liniștea și armonia cuvenită.
Ne confruntăm, în România, cu un fenomen trist și îngrijorător, care s-a accentuat progresiv în ultimii ani: acela al copiilor rămași acasă, departe de părinții plecați la muncă în străinătate, pentru care Paștele nu este sinonim cu bucuria deplină și luminoasă. Cu atât mai mult în anii în care, la fel ca în 2023, data Paștelui diferă în creștinismul ortodox de cel occidental; în astfel de situații, vacanța pascală din țările Europei de Vest nu coincide cu cea din România și, prin urmare, părinții care lucrează acolo nu pot fi alături de copiii lor rămași acasă. Este un tablou dureros, care trebuie redesenat printr-un veritabil efort național. Avem nevoie de un proiect de țară care să includă nu doar cifre și infrastructură, ci și oameni și suflete.
La doi pași de noi, în Ucraina, asistăm la un Paște petrecut sub ploaia de bombe rusești și în zgomotul asurzitor al alarmelor antiaeriene. O țară ortodoxă, al cărei scaun patriarhal își revendică de secole titlul de „A treia Romă”, s-a năpustit cu furie diabolică împotriva unui alt popor – ortodox, la rândul său –, negând cu totul principiile cele mai elementare ale creștinismului. În atare condiții, orice dezbatere care pune în contrast Estul și Vestul sau ortodoxia și catolicismul devine cu totul lipsită de sens; mai degrabă, trebuie să vorbim despre opoziția dintre lumină și întuneric, dintre valorile civilizației democratice și nebunia irațională a dictaturilor sângeroase.
Avem nevoie de Înviere nu doar la nivel individual, ci și comunitar și global. Lumea întreagă a trecut, în ultimii ani, prin tulburări care ne-au tras un semnal de alarmă, anume acela că toată această frumoasă construcție a civilizației umane este extrem de vulnerabilă în fața marilor provocări: pandemia, criza economică, războiul. De aceea, de Paști mai mult ca niciodată, să ne întoarcem la adevăratele noastre valori, la credințele și speranțele noastre, și să le transpunem în fapte.

Deputat Alin Stoica

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI