De la ultima reformă administrativ-teritorială a României au trecut 55 de ani, care, orice-am spune, și-au mâncat mălaiul. Alte vremuri sunt acum, alte deziderate, dacă vreți și o altă Românie, membră a Uniunii Europene. Oricâte milioane am absorbi de la Bruxelles, bugetul țării gâfâie la salarii, pensii („nesimțite”, unele) ori varii sinecuri. Majorarea indemnizațiilor la primari și președinți de consilii județene – câtă frunză, câtă iarbă – a iritat, pe bună dreptate, multă lume. Reforma din 1968 ne-a lăsat moștenire 41 de județe, 47 de municipii, 236 de orașe și 2.706 comune. Poftește de scoate bani și din piatră seacă pentru a le ține înj viață! La una din excelentele ediții ale emisiunii „Se întâmplă acum” de pe TVR 3, a lui Tudor Barbu, a apărut „cartonul” celor 8 regiuni de dezvoltare corespunzător nivelului NUTS-2 (Nomenclature of Territorial Units for Statistics) de diviziune al UE. Numai că acestea nu au funcționalitate administrativă, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale, create în pripă în 1998. Nu pot înlocui harta trasată în 1968. Nici măcar regiuni nu sunt, ca pe vremea Regiunii Stalin, în 1950, când au fost desființate județele istorice. Împărțirea României în județe nu este un moft, ceva aleatoriu, ci specific și tradiție. Pleacă pe firul istoriei din 1932, când domnitorul Mircea cel Bătrân numește prin hrisov „ținutul Vâlcii”, județ. Cele 8 regiuni „cartonate” la TVR 3 sunt „roze ale vânturilor”, fără mamă, fără tată: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, bașca București și Ilfov (în fine). „De unde ești, mă? – Din Sud-Vest. – Eu din Nord-Est”. Hai că e tare! Poate vă mai amintiți cu câtă forță argumentativă desființa istoricul Dinu C. Giurescu astfel de făcături fără chip. De ce, în această paradigmă a punctelor cardinale, nu s-ar renunța chiar la toponimul constituțional România. Sud-Estul Europei Centrale și punct?! Da, o nouă reformă administrativ-teritorială este necesară ca aerul. Fenomenul migraționist a făcut ca unele municipii să involueze în orașe, după cum așezări rărite de locuitori sunt comune doar pe hârtie. Mai mulți „aleși” decât cei nealeși, iar spre acești flămânzi de funcții se pompează bănet din greu. Evident, vorbim de o reformă administrativ-teritorială care se va lăsa îndelung așteptată în condițiile în care invazia rusească în Ucraina continuă. Dar s-au scurs din 1990 destule decenii de pace și reconstrucție. Și destule guverne s-au perindat, care de care mai pragmatice, dar cu simțul cheltuirii banului public doar în fața microfoanelor. Lucrurile, la noi, se reașază de la coadă la cap. Întâi se întâmplă ceva, apoi trecem la treabă, ca în cazul cutremurelor din acest început de an. Atenție, există și cutremure financiare!
