Nepăsarea triadei palatine PSD-PNL-UDMR față de masa, devenită critică, a celor de la catedră, prin salarizarea mai mult adaos la nota de plată, scoate fum. Se golesc școlile, se umple Piața Victoriei de cadre didactice cărora cuțitul batjocurii le-a ajuns la os. Nu am inclus Instituția Prezidențială care, la 12 iunie 2021, publica Raportul „România Educată”, proiect al președintelui Iohannis. Raport grăitor și prin câteva trăsături negative: 42 la sută dintre absolvenții de liceu sunt analfabeți funcțional, nu înțeleg ce citesc, iar promovabilitatea în ce privește Bacalaureatul însumează 60 de procente; în contextul în care an de an se dau subiecte gradual mai ușoare. Cui folosește? Încă puțin și vom călca pe urmele lui Marius Chicoș Rostogan: „Nu-i așa că pământul se învârke în jurul soarelui…?” Pe de altă parte, România se află în topul celor mai prost plătite cadre didactice din Europa, alături de Bulgaria, sora noastră de suferință, Lituania, Ungaria și Polonia. Salariul unui dascăl debutant, absolvent de facultate, este de 2.500 de lei, cât al unui măturător stradal. Dacă în Danemarca unui profesor îi trebuie 12 ani pentru a ajunge la un salariu atractiv în ansamblul societății, un profesor din România reușește acest lucru în 40 de ani. Și tocmai salariile neatractive explică lipsa acută de cadre didactice calificate. Pe lângă atât de necesara majorare de salarii, se mai impune o selecție la sânge a celor care vor să intre în învățământ cu gândul de a-l și părăsi cu prima ocazie. Sunt puncte de vedere exprimate chiar din interiorul sistemului de educație, fisurat de ministeriabili care abandonează pe drum proiecte mult lăudate, de n-ar fi și de fațadă politicianistă. Dacă doriți cadre didactice dedicate într-un domeniu din care se ramifică specialități și destine umane, încurajați-le material, de restul se ocupă singure. Redați-le demnitatea pe care la rândul lor o transmit generațiilor tinere, dacă vă doriți și ne dorim o Românie Educată, dar care, observăm, se împiedică în vicii mai vechi sau mai noi, în funcție de cât le ispitește simțul mimetic. Demnitatea e condiția de bază în afirmarea responsabilității și în asumarea misiunii sociale, tăria de a nu ceda în fața falselor valori, a falselor repere și influențe, a falselor principii de viață. „Cum va arăta astăzi școala, așa va arăta mâine țara”, atrăgea atenția Spiru Haret, cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea. Sigur, nimic valoros (e aici și ceva intrinsec) nu se înfăptuiește fără program. Actualului guvern i-or arde călcâiele după proiecte mărețe inclusiv în învățământ, dacă s-a hotărât să se împrumute cu 1,5 milioane de lei pe minut! Se vor găsi câteva „sute de minute” și pentru educație?, aceasta-i întrebarea.
