miercuri, octombrie 28, 2026

Proiecte de modernizare pe bandă rulantă la Castranova

2022 a fost un an plin de proiecte de modernizare a comunei Castranova şi, potrivit primarului Dumitru Măceşanu, 2023 se anunţă la fel de încărcat. Autorităţile locale sunt pe cale să pună la punct sistemul de alimentare cu apă şi canalizare la nivelul comunei şi trec la alte obiective menite să aducă progresul: de la alimentarea cu gaze la iluminatul smart şi promovarea transportului electric.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

La această oră sunt în derulare lucrările de reabilitare a sediului Primăriei Castranova, proiect finanţat de la bugetul local şi din fonduri europene în valoare de 1,6 milioane de lei. „Refugiaţi“ între timp în căminul cultural de peste drum, edilii au agenda plină cu obiective de investiţii pe raza comunei. Anul acesta s-a lucrat la proiectul de extindere a sistemului de alimentare cu apă al comunei, în satul Puţuri, cu o valoare de 4 milioane de lei. Celălalt sat al comunei, Castranova, are deja în execuţie şi realizarea sistemului de canalizare, la pachet cu staţia de epurare aferentă, proiectul având o valoare de aproximativ 13 milioane de lei. Ambele proiecte, atât alimentarea cu apă cât şi canalizarea, au fost finanţate prin PNDL 2, la această oră edilii din Castranova pregătindu-se să dea drumul unei noi investiţii, care va completa sistemul de alimentare cu apă şi canalizare la nivelul întregii comune. „În aceste zile, aşteptăm să semnăm pe programul Anghel Saligny contractul de finanţare pentru realizarea sistemului de canalizare în satul Puţuri, o lucrare în valoare de 20 de milioane de lei. Lucrările de execuţie au fost deja licitate, aşa că în momentul în care vom avea contractul de  finanţare semnat şi vom obţine ultimele avize, vom putea da imediat drumul la lucrări”, a declarat primarul Dumitru Măceşanu.

Staţie de alimentare pentru vehiculele electrice

Cu investiţii consistente în infrastructura de bază a localităţii, deja antamate sau în curs de execuţie, edilii din Castranova au pus ochii şi pe alt tip de proiecte, până acum destinate mai ales mediului urban. Mai ales că noile surse de finanţare se anunţă generoase pe anumite direcţii. „Avem semnat deja pe PNRR, pe componenta 10, contractul de finanţare pentru achiziţionarea unei staţii de încărcare a vehiculelor electrice, un proiect cu valoare de 124.000 lei. Aşteptăm, de asemenea, cât de curând, să semnăm şi contractul pentru modernizarea integrală a sistemului de monitorizare video din comună, un proiect în valoare de 400.000 RON, care presupune montarea a peste 140 de camere de luat vederi la nivelul comunei. Un alt proiect pe care vrem să-l implementăm în perioada imediat următoare este cel privind realizarea a 2 km de piste pentru biciclişti pe raza localităţilor Castranova şi Puţuri”, a mai precizat Dumitru Măceşanu.

Dumitru Măceșanu

Sistem de iluminat inteligent la Castranova

Pentru anul viitor, Primăria Castranova îşi propune obţinerea finanţării şi realizarea a două proiecte de asfaltare a drumurilor din comună de 5 respectiv 10 km lungime, din fonduri guvernamentale sau europene. În plus, administraţia locală va depune spre finanţare prin programul Anghel Saligny un proiect de modernizare a iluminatului public din comună, unul care să aducă un plus de confort localnicilor şi economii la bugetul local. „Vrem să modernizăm, din nou, sistemul de iluminat public din comună. Trebuie să spun că a fost una dintre primele mele preocupări de când sunt primar, pentru că la început situaţia era groaznică. Atunci aveam vreo patru becuri în comună, acum am trecut deja pe iluminare cu becuri led pentru economie, iar pasul următor este să trecem la iluminatul inteligent. Şi acest proiect va fi depus tot pe componenta de mediu”, a precizat Măceşanu. Din planurile de investiţii realizate în Castranova nu lipseşte nici Compania Naţională de Investiţii, care ar putea finanţa două dintre proiecte din domeniul socio-cultural la nivelul comunei. Este vorba de construirea unui centru socio-cultural în localitatea Puţuri, care nu beneficiază de un asemenea obiectiv, proiect în valoare de 6 milioane RON, precum şi de un proiect care are în vedere reabilitarea căminului cultural din satul Castranova, estimat la o valoare de 4 milioane de lei.  

Alimentarea cu gaze, marea provocare a lui 2023

Cel mai ambiţios proiect al autorităţilor locale din Castranova îl reprezintă realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale la nivelul comunei, investiţie de anvergură care depinde însă şi de finanţarea primită de la nivel guvernamental, dar şi de gradul de implicare la care sunt dispuse diverse entităţi de stat, de genul Transgaz. „Noi am demarat studiul de fezabilitate pentru realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale la nivelul comunei pe care îl vom depune de asemenea spre finanţare. Este un proiect mare în valoare de peste 51 de milioane de lei. Un alt proiect la care avem nevoie de sprijin se referă la amenajarea pentru agrement a lacului Baraj. Este un proiect pe care îl urmărim de mai multă vreme, dar care depăşeşte posibilităţile bugetului local, pentru că vorbim de o valoare de peste 3 milioane de euro. Sperăm să putem demara la un moment dat investiţia prin intermediul unui parteneriat public-privat”, a mai spus primarul Măceşanu.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Craiovenii, contribuabili fideli la bugetul local

Rectificare de buget la primăria Craiova, aflată pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local municipal din această...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI