miercuri, octombrie 28, 2026

Arhiepiscopia Râmnicului: Concert de colinde joi,15 decembrie

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 15 decembrie, se va desfăşura Concertul Extraordinar de Colinde «Hristos Se naşte, măriţi-L!», aflat la cea de-a VIII-a ediţie. Evenimentul va avea loc la Sala Sindicatelor din municipiul Râmnicu Vâlcea începând cu ora 18:00”, a anunţat Arhiepicopia Râmnicului.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Concertul se bucură de participarea Oanei Sîrbu şi a maestrului Constantin Chiriac, alături de Formaţia Arheon  a Arhiepiscopiei Râmnicului, Corul Preoţilor din Protoieria Râmnicu Vâlcea, Corul Seminarului Teologic Sfântul Nicolae, Liceul de Arte Victor Giuleanu din Râmnicu Vâlcea, Clasa de Canto  prof. Monica Valentina Scurtu şi Corul de copii  Brevis al Arhiepiscopiei Râmnicului”, potrivit aceluiaşi anunţ.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Proiectele turistice Mirajul Muntelui și The Sky Road au ajuns pe masa ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, i-a prezentat  ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, două proiecte de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI