miercuri, octombrie 28, 2026

Primăria Budeşti a accesat un proiect european pentru zona pescărească

Primăria comunei Budeşti, judeţul Vâlcea, anunţat că a accesat proiectul european „Întreţinerea spaţiilor verzi şi de mediu din zona pescărească Budeşti, judeţul Vâlcea” privind instrumentarea PROGRAMULUI OPERAŢIONAL PENTRU PESCUIT – Măsura 1 – Promovarea bunăstării sociale şi a patrimoniului cultural (cod 109, 110).

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Valoarea totală a proiectului este de 1,33 milioane de lei, din care contribuţia solicitantului la cheltuielile eligibile este de 169.315 lei”, a declarat primarul Ion Vlădulescu (foto).
Potrivit anunţului Primăriei Budeşti, măsura contribuie la atingerea obiectivelor POPAM – PU4 c) Sporirea şi capitalizarea atuurilor de mediu ale zonelor de pescuit şi acvacultură inclusiv operaţiunile care vizează atenuarea schimbărilor climatice; d) Promovarea bunăstării sociale şi a patrimoniului cultural  în zonele de pescuit şi acvacultură.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Încercare de mituire a unui polițist, soldată cu dosar penal.  

Un șofer aflat sub influența alcoolului a încercat să mituiască polițistul care l-a depistat promițându-i suma de 1000 de euro....
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI