miercuri, octombrie 28, 2026
Strigătul de disperare al unui poliţist doljean

„Poliţiştii sunt pe cale de dispariţie şi neocrotiţi de lege!“

În timp ce credibilitatea instituţiei la nivel naţional se prăbuşeşte în ochii românilor, din curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj răsună un strigăt de disperare al unui poliţist aflat în pragul pensionării, care pictează un tablou extrem de sumbru pentru viitorul colegilor săi. „Poliţiştii sunt pe cale de dispariţie, precum Capra Neagră, şi neocrotiţi de lege! Salariile de mizerie, legislaţia făurită pentru infractori şi şefii incompetenţi şi corupţi au făcut această meserie neatractivă pentru tineri“, spune Elvis Măceşanu, subofiţer în cadrul Serviciului pentru acţiuni speciale şi lider al Sindicatului Poliţiştilor Dolj. El susţine că este victima unei serii de abuzuri comise de conducerea IPJ Dolj, care se răzbună pe el pentru simplul fapt că a avut curajul să ridice vocea în apărarea colegilor abuzaţi de şefi, dar şi pentru că, în dese rânduri, a sesizat neregulile care par să fi devenit norma în curtea unei instituţii despre care afirmă că este „în moarte clinică“.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Nemernicia unui sistem aflat în putrefacţie!“, aşa îşi începe postarea Elvis Măceşanu, care a intrat în Poliţie în anul 1994, după absolvirea Şcolii pentru pregătirea subofiţerilor de poliţie ,,Nicolae Golescu”. „De atunci am lucrat doar în operativ: între anii 1995-2001 la Poliţia Municipiului Craiova, la ordine publică (au fost şapte ani în care am lucrat numai noaptea, în cartierele Faţa Luncii, Brazda lui Novac, Centru, Valea Roşie sau oriunde a fost nevoie de mine), iar din anul 2001 mi-am desfăşurat activitatea la Serviciul pentru acţiuni speciale. 30 de ani lucraţi în operativ în care nu am avut abateri disciplinare, am fost recompensat pentru activitatea desfăşurată cu prime, atunci când încă se mai dădeau, şi am o plasă de diplome de excelenţă, de merit, medalii şi cupe câştigate la competiţiile sportive organizate de MAI“, povesteşte Măceşanu. El spune însă că a învăţat rapid că nu infractorii erau cea mai mare problemă în viaţa unui poliţist din stradă, ci ofiţeri cu funcţii de conducere. „Încă din primele zile în această instituţie am fost un exilat în Poliţia Română pentru că nu am acceptat nedreptatea, minciuna, făţărnicia, nu am acceptat să fur munca altora, să intru sub birourile şefilor, să mă vând pe un liber sau pe un salariu pentru lucrări de excepţie, pe un bilet la mare, pentru un loc călduţ unde se macină cafeaua, nu am acceptat să mă fac că nu văd cum piloşii obţin tot ce vor fără muncă etc., în câteva cuvinte, nu am acceptat mizeria dintr-un sistem jegos condus de nişte forme de viaţă de o incompetenţă crasă. În aceşti ani petrecuţi pe străzile oraşului mi-am riscat viaţa şi sănătatea, am fost în pericol de moarte de câteva ori, nu am avut sâmbete, duminici sau sărbători legale, am lucrat la minus 25 de grade sau la plus 40 şi am fost ultragiat. Încă din primele zile pe străzile oraşului Craiova, în cele mai periculoase cartiere, am aflat cu surprindere că nu de infractorii periculoşi, criminali, tâlhari, violatori, hoţi, proxeneţi, schimbători de valută, contrabandişti etc. trebuie să mă feresc! Am învăţat, prin lecţii de viaţă dureroase pentru mine, că trebuie să mă feresc de nenorociţii îmbrăcaţi în ţinută de poliţist, care din păcate pentru mine sunt ofiţeri de poliţie cu funcţii de conducere!“, afirmă subofiţerul.

Elivs Măceșanu și Nicușor Ciciu

Abuzurile şi lupta sindicală

Încăpăţânarea sa de a nu deveni parte a sistemului pe care a ajuns să îl deteste până la cele mai mici detalii l-a transformat o ţintă pentru şefii Inspectoratului care au încercat, abuziv, să se descotorosească de el. „Am intrat în acest sistem pentru a-i ajuta pe cei care nu se pot ajuta singuri şi nu am renunţat niciodată la crezul meu, indiferent cât de rău m-au lovit şefii din această instituţie aflată în moarte clinică. Cu fiecare zi care a trecut în acest sistem ticălos ura şefilor a crescut pentru că eu nu am dorit niciodată să fiu ca ei! Să stau în genunchi, să pup în c*r un şef ca să fiu şi eu un şef mai mic, să îmi dau în primire colegii, să mint, să înşel, să fiu un nenorocit, să nu îmi respect cuvântul dat, să fiu nemernic, să fiu un nimic îmbrăcat în haina statului! De fiecare dată când am îmbrăcat această ţinută de serviciu am respectat-o, aşa cum am respectat toţi oamenii care m-au respectat, nu a contat că au fost miniştri de interne, directori de bănci, senatori sau cerşetori! Am învăţat că respectul se obţine, nu se impune, iar cinstea se câştigă într-o viaţă şi se pierde într-o secundă. Oamenii care mă cunosc ştiu că aceste rânduri nu sunt doar vorbe!
În anul 2007, împreună cu prietenul şi colegul meu Nicuşor Ciciu, ajutaţi de alţi 15 poliţişti, am înfiinţat o grupă sindicală la nivelul judeţului Dolj, pentru a ne putea lupta cu un sistem condus de nişte şefi nenorociţi! De atunci şi până azi, principiile pentru care le-am avut nu s-au schimbat! Nu am intrat în lupta sindicală pentru bani, faimă, avantaje de orice natură sau alte motive! Nici în ziua de azi, niciun poliţist ales în funcţii ale Sindicatului Poliţiştilor Dolj nu este plătit, toţi, dar absolut toţi, au desfăşurat activităţi sindicale din convingere şi pentru că au crezut că uniţi suntem puternici! Pentru că am avut curajul să ridicăm vocea şi să ne apărăm colegii împotriva abuzurilor şefilor nenorociţi, în anul 2007 am fost cercetaţi prealabil timp de un an de zile şi mutaţi abuziv din cadrul Serviciului pentru acţiuni speciale. (…) În urma contestaţiilor admise de Tribunalul Dolj, M.A.I. a recunoscut că poliţistul beneficiază de stabilitate pe funcţia publică, iar şefii nu mai pot muta poliţiştii aşa cum doresc ei, aşa cum procedau stăpânii cu sclavii pe plantaţia de bumbac. După doi ani în care ne-am judecat cu instituţia care ar fi trebuit să ne apere, Curtea de Apel Braşov, prin hotărâre rămasă definitivă, a admis că împotriva mea şi a prietenului meu s-au comis mai multe abuzuri“, îşi aminteşte Elvis Măceşanu.
Totuşi, deşi te-ai gândi, poate, că în anii care au trecut de-atunci, Poliţia Română, devenită între timp o instituţie europeană, ghidată, măcar pe hârtie, de alte legi şi regulii, „s-a lepădat“ de haina comunistă şi de mentalitatea unor şefi care se consideră, însă, stăpâni de sclavi, lucrurile par să fi rămas în mare parte, la fel. „În anul de graţie 2022 mă gândeam că, după anii de stres şi nelinişte, lucrurile care s-au întâmplat în anul 2007 nu se vor mai repeta. Dar… m-am înşelat! Spiritul şefului de inspectorat din anul 2007 a început să bântuie iar pe holurile I.P.J. Dolj! După aceleaşi metode securiste, i-au transformat în scriitori pe unii din actualii mei colegi de serviciu, nişte «luptători» desăvârşiţi, iar împuternicitul I.P.J. Dolj, comisarul-şef Dumitrescu Laurenţiu Bănuţ, a dispus cercetarea mea prealabilă, m-a cercetat un an de zile, m-a retrogradat în funcţie, funcţie pe care am câştigat-o prin concurs, şi m-a mutat la Secţia 5 Poliţie Craiova! (…) Sancţiunea care mi-a fost aplicată «pentru abateri grave» este penultima sancţiune ca gravitate, ultima fiind destituirea din poliţie.

Deşi testarea psihologică este susţinută în mod normal de fiecare poliţist o dată la 3 ani, în anul 2022 am fost testat de psihologul unităţi de 5 ori, în lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie şi octombrie. Cu toate presiunile care au fost, psihologul unităţii a fost corect şi nu mi-a ridicat pistolul pentru că nu a avut motive, aşa cum se aştepta împuternicitul la comanda I.P.J. Dolj, comisar-şef Dumitrescu Laurenţiu Bănuţ!
De ce s-au întâmplat aceste lucruri? Pentru că am sesizat că în cadrul Serviciului pentru acţiuni speciale există hoţi (…) Pentru că am sesizat că autospecialele de intervenţie ale S.A.S. Dolj au fost folosite în interes personal. Pentru că am sesizat că nu poţi să faci facultatea la zi şi să te pontezi la serviciu etc.
Pentru că am făcut doar ceea ce face orice om normal, corect, orice lider sindical, am sesizat nereguli ale sistemului“, afirmă liderul Sindicatului Poliţiştilor Dolj.

A murit până şi speranţa

După aproape trei decenii în care a luptat pe toate căile pentru a aduce un dram de normalitate într-o instituţie devenită toxică pentru propriii angajaţi, Elvis Măceşanu pare resemnat. „Mi-aş fi dorit să mai existe speranţă că lucrurile se vor schimba. Nu mai sper! (…) Dulăii care apărau ograda sunt morţi sau se vor pensiona. Şi nu pentru că şi-au dorit ei, ci pentru că acest sistem nenorocit este menţinut de nişte oameni care încalcă legea în fiecare zi a vieţii lor. Poliţiştii sunt pe cale de dispariţie precum Capra Neagră şi neocrotiţi de lege! Salariile de mizerie, legislaţia făurită pentru infractori şi şefii incompetenţi şi corupţi au făcut această meserie neatractivă pentru tineri!“, susţine subofiţerul.
El mai spune că, deşi şi-ar dori să rămână în activitate, sistemul te împinge afară, astfel că nu este de mirare că mulţi poliţişti aleg să se pensioneze în apogeul carierei. „Suntem acuzaţi că vrem să ne pensionăm la 45 de ani. Eu am 49 de ani, sunt la apogeul carierei mele şi aş putea să educ mulţi tineri poliţişti după chipul şi asemănarea mea! Dar cei asemeni mie nu sunt poliţiştii doriţi de şefi, adică cei care nu tac! De ce nu tac? Pentru că am muncit şi, după 30 de ani de serviciu, am reuşit să îmi iau un Opel Astra cu 3.000 de euro! Aceşti poliţişti cinstiţi, care nu doresc funcţii, vile, bani, faimă sau grade de chestor nu sunt acceptaţi de un sistem corupt! Poliţiştii cinstiţi, care trăiesc din salariu, vor muri săraci! Din păcate pentru cetăţenii cinstiţi, acest sistem nu este condus de poliţişti care au un Opel Astra“, afirmă Elvis Măceşanu.

Elvis Măceșanu (foto dreapta)

Viitorul Poliţiei nu sună bine

Nu este de mirare, aşadar, că meseria de poliţist nu mai este deloc atractivă pentru tinerii care, până nu demult, se luptau pentru şansa de a purta o uniformă. De fapt, realitatea este deja sumbră, la sesiunea de admitere din această toamnă fiind pentru prima oară în istoria instituţiei când nu s-au ocupat toate locurile la Şcolile de Agenţi de Poliţie din MAI. „La admiterea din această sesiune, pentru prima dată în istorie nu se vor ocupa locurile la Şcolile de Agenţi de Poliţie din MAI, în condiţiile în care nici măcar locurile de încadrare directă din sursă externă, din toamna anului 2022, nu au fost ocupate în totalitate. În viitorul apropiat, deficitul ar putea ajunge la 30.000 de poliţişti, iar funcţionarea sistemului de ordine publică se va bloca de la sine. La admiterea din primăvara anului 2023, la proba scrisă nu vor ajunge candidaţi cât numărul de locuri. Lipsa de predictibilitate în salarizare, în carieră şi în pensionare constituie principalele cauze ale acestei crude realităţi, care determină o bază ineficientă de selecţie a viitorilor poliţişti, asta chiar şi în condiţiile unei perioade reduse de şcolarizare, ceea ce se va repercuta negativ asupra întregii societăţi, în viitorul apropiat. Sunt trei principii care apreciem că ar trebui să stea la temelia profesiei de poliţist şi pe care actualii factori decidenţi – politici şi guvernamentali – le ignoră.
Domnilor guvernanţi: puteţi stinge lumina… şi închideţi uşa după noi, să nu vă tragă curentul pe care l-aţi scumpit!“, susţineau, în urmă cu doar o săptămână, reprezentanţii celui mai mare sindicat din MAI, Sindicatul National al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

Împuternicitul din fruntea IPJ Dolj, rezultat ridicol la concursul pentru funcţie

Una dintre problemele actuale ale Poliţiei Române este, printre multe altele, slaba pregătire a ofiţerilor care ajung să conducă destinele a sute şi mii de poliţişti. Este şi cazul adjunctului IPJ Dolj, comisarul-şef Laurenţiu Dumitrescu (foto), cel care, în ultimul an, a ocupat, cu detaşare, funcţia de inspector-şef. Deşi visa să rămână în fruntea IPJ Dolj, Dumitrescu a eşuat lamentabil la concursul organizat, la finalul săptămânii trecute, de către IGPR, obţinând nota 5.7, deşi avea nevoie de minim nota 7. Slaba pregătire nu l-a împiedicat însă pe comisarul-şef să împingă, printr-o serie de decizii controversate şi puternic contestate de către subordonaţi, instituţia de pe strada Vulturi mai aproape de prăpastia administrativă spre care se îndreaptă cu paşi repezi. Rămâne de văzut pe cine vor trimite mai-marii IGPR să-i dea ultimul brânci…

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Încercare de mituire a unui polițist, soldată cu dosar penal.  

Un șofer aflat sub influența alcoolului a încercat să mituiască polițistul care l-a depistat promițându-i suma de 1000 de euro....
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI