Consiliul local municipal modifică, în ședința din noiembrie, hotărârea privind numărul și cuantumul burselor acordate în unitățile de învățământ din municipiul reședință de județ.
Modificările survin la o lună de la aprobarea hotărârii inițiale, ca urmare a solicitărilor venite de la școli și licee. Peste zece mii de elevi care urmează cursurile unităților de învățământ preuniversitar din Craiova vor beneficia de bursele susținute din bugetul local.
Potrivit proiectului de hotărâre, în funcție de performanțele școlare și situația materială a familiei, elevii craioveni pot beneficia de patru tipuri de burse: sociale, de studiu, de merit și de performanță.

Cuantumul sumelor acordate variază între 150 și 500 de lei lunar.

Conform situației actualizate prezentate aleșilor locali, cele mai multe burse acordate sunt cele de merit (7079), iar cele mai puțin numeroase sunt cele de performanță (237). Numărul burselor sociale alocate elevilor craioveni este de 2406.


