Preocupată de treburi mărunte, clasa politică şi administrativă din Vâlcea a uitat că există cetăţeni care îşi riscă viaţa urcându-se în trenurile nesigure şi mizere şi că traficul rutier pe Valea Oltului este infernal. Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat recent că a fost lansată o nouă licitaţie pentru încă 20 de trenuri electrice de lung parcurs. Acestea vor deservi 10 rute:
Oradea – Cluj-Napoca – Sighişoara – Braşov;
Cluj-Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat;
Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iaşi;
Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava;
Galaţi – Mărăşeşti (Focşani) – Bacău – Iaşi;
Galaţi – Mărăşeşti (Focşani) – Bacău – Suceava;
Galaţi – Brăila – Constanţa – Mangalia;
Iaşi – Bacău – Mărăşeşti (Focşani) – Barboşi (Galaţi) – Brăila – Constanţa – Mangalia;
Suceava – Bacău – Mărăşeşti (Focşani) – Barboşi (Galaţi) – Brăila – Constanţa – Mangalia;
Giurgiu – Bucureşti – Ciulniţa (Slobozia) – Călăraşi.
Potrivit lui Grindeanu, „ramele electrice vor asigura, între altele, circulaţia cu o viteză minimă de 160 km/h şi maximă de 200 km/h, o capacitate de transport de minimum 160 locuri fixe (clasa întâi şi clasa a doua), construite pentru a asigura confortul pentru deplasări de lung parcurs (7 – 10 h /direcţie), accesibilitatea persoanelor cu mobilitate redusă, suport pentru politicile naţionale de aliniere la standardele europene prin echiparea cu sistemul de control al vitezei ETCS nivel 2. Proiectul include şi achiziţia serviciilor de întreţinere şi reparaţii pe durata de viaţă, astfel: contractarea fermă pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de extindere la 30 de ani. Valoarea totală a proiectului depăşeşte 450 milioane de euro, din care aproximativ 180 milioane de euro reprezintă achiziţia trenurilor (finanţate prin fonduri europene nerambursabile) şi 270 milioane de euro reprezintă contravaloarea serviciilor de întreţinere şi reparaţii (plătiţi de operatorii feroviari pe parcursul celor 30 de ani de exploatare). Sursa de finanţare este Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, a precizat Grindeanu.
Locomotive din anii 30
Revenind la Vâlcea, pasagerii vor călători adesea cu locomotive din anii 30, adevărate relicve care în majoritatea ţărilor din vestul Europei ar fi păstrate ca piese de muzeu sau folosite pe liniile turistice. Atât se poate!


