sâmbătă, noiembrie 7, 2026

Acţiuni ale Ligii Femeilor Ortodoxe la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Băbeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 1 iulie, membrele Ligii Femeilor Creştin Ortodoxe au desfăşurat noi activităţi sociale la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Băbeni din cadrul D.G.A.S.P.C. – Vâlcea.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Prin activităţile noastre am căutat să arătăm iubirea faţă de Dumnezeu, mângâind chipurile semenilor aflaţi în suferinţă. Prezenţa în mijlocul beneficiarilor este întotdeauna un prilej de bucurie, pentru că darul cel mai de preţ îl reprezintă momentele pe care le petrecem împreună cu persoanele care beneficiază de îngrijire în cadrul centrelor şi în care le împărtăşim gândurile noastre de preţuire, oferindu-le daruri”, a precizat doamna Delia Zamfirescu, preşedinta asociaţiei Liga Femeilor Creştin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Daniela Barbu dă primăria pe minister

Doljul își reface stocul de demnitari la nivel central. După ce, recent, doi reprezentanți ai PNL, Nicolae Giugea și...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI