De piatră să fii, ca profesor evaluator, și n-ai cum să reziști, posac, unor isprăvi demne de tot râsul comise cu larghețe în lucrările absolvenților de liceu. Nu de multe ori te întâlnești cu așa ceva: ”Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia. În «Scrisoarea a treia» se desfășoară bătălia de la Rovinari”; ”Poezia «Sburătorul» de Ion Haș Rădulescu este un omagiu adus aviatorilor români”.
Sunt convins că asemenea texte puse în gura unor interpreți la emisiunea lui Cheloo și Bendeac ar sparge audiența”. Sau: ”Luceafărul este cel care stătea în calea fericirii celor doi pământeni deoarece Luceafărul nu le dădea pace celor doi și tot le băga bețe în roate, dar până la urmă s-a văzut că iubirea învinge, iar Luceafărul și-a văzut de treaba lui”. E dificil și pentru oameni în toată firea să rezume cu vorbele lor ce se întâmplă în genialul poem eminescian. Filosofic! Îi vedem și-i auzim la sondajele de stradă cum se izbesc de limba română în explicații ce țin de viața cotidiană. Pe urmă, produsele astea de Bacalaureat care îi bagă în fiori pe mulți elevi fiți siguri că aparțin celor mai slabi. Iar cauzele sunt multiple: familii nevoiașe, condiții precare de studiu, absențe. Am fi tentați să zicem că asta e, cu ei rămânem, cu ei defilăm. Procentul absolvenților de liceu care abia așteaptă s-o tulească din țară este extrem de ridicat. Șaptezeci la sută. Nu m-aș grăbi să-l pun la zid pe elevul care în loc de H scrie cum aude, nici pe cel căruia îi zboară gândul la Rovinari în loc de Rovine. Și unul și altul pot fi de folos te miri unde – în construcții, agricultură, zootehnie. Vacilor de lapte mai bine le pui muzică de Mozart decât să le reciți din Omar Khayyam. Învățământul românesc, pe vremea mandatului de ministru al unei doamne profesor universitar, a comis o greșeală dacă nu ireparabilă, foarte greu de suplinit: desființarea claselor profesionale. Greșeală din două pricini: un instalator, în străinătate, câștigă lunar peste salariul unui profesor universitar în România. Apoi, oricine ar face pe priceputul în chiuvetăraie este asemenea liceanului cu Luceafărul său care băga bețe-n roate. Nu putem desprinde aceste ”perle” sau, mai nou, ”dume” (cine o mai fi venit și cu panslavismul ăsta?!) de abandonarea lecturii. De cititul cărților, de la vârste fragede la bătrâneți. Una, pentru că celularul, calculatorul și televizorul hăpăie și ultima particulă de timp liber; a doua, lipsa banilor din buzunarele majorității românilor. Devine absurd să le pretinzi cărți, când crizele sociale se țin lanț: de curent, de gaze, de apă, de hrană. Pe lângă boli și războaie. În fond, cele câteva mii de fii și fiice de bani-gata, care studiază în străinătate, țin locul milioanelor de români deștepți.
