vineri, octombrie 23, 2026

Incident șocant: Un șofer a intrat cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei din București, după care și-a dat foc

Un bărbat a murit miercuri dimineață după ce și-a dat foc în fața Ambasadei Rusiei din Capitală, situată pe Şoseaua Kiseleff. Inițial, el a intrat cu mașina în gardul care înconjoară clădirea, autoritățile spunând că gestul său a fost unul intenționat.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Viteza cu care mașina a intrat în gard a fost foarte mare, autoturismul reușind să treacă de gardurile instalate de jandarmerie în ultimele săptămâni din cauza protestelor declanșate de invazia Rusiei în Ucraina.  
„În această dimineaţă, în jurul orei 06:00, a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit şoseaua şi s-a lovit de gardul unei reprezentanţe diplomatice. Conducătorul auto este decedat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism“, informează Poliţia Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul respectiv se numeşte Bogdan Drăghici şi este preşedintele Asociaţiei TATA, o organizaţie care susţine drepturile taţilor în procesele de divorţ.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs acest eveniment.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Captură de peste 1.000.000 lei la Calafat: drone, parfumuri și țigări de contrabandă, descoperite în trei transporturi

Controalele au fost desfășurate în perioada 20–22 octombrie, în zona Calafat, în cooperare cu polițiștii de frontieră. Cea mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI