„Colegii mei, Doru și Bianca, de la TNL Dolj, au fost bătuţi crunt, ieri după-amiză, de patru indivizi care păreau a fi apropiaţi ai primarului comunei Breasta. Lucrurile sunt destul de transparente și nu pot fi lăsate așa – colegii mei au fost atacați și loviți pentru că se opun primarului PSD și au avut altă opinie despre cum trebuie condusă localitatea.
Fac un apel la oamenii legii să cerceteze grabnic această faptă gravă, iar vinovaţii să fie urgent aduşi în faţa instanţei de judecată. În ce îl privește pe primar, are o singură variantă, să își dea demisia, pentru că singura lege care mai funcționează la Breasta este legea pumnului.
În România secolului 21, astfel de porniri barbare nu trebuie să fie tolerate!“, a scris, pe pagina sa de facebook, deputatul PNL.
Reamintim că, joi seara, doi lideri ai tineretului liberal, Doru Câplea şi Bianca Epure, au fost bătuţi pe o stradă din Breasta de către apropiaţi ai primarului Ion Vizitiu, deranjaţi de prezenţa acestora în localitate. Mai mult, se pare că unul dintre agresori ar fi chiar fratele edilului, Florin Vizitiu.
În urmă cu o săptămână, doi reprezentanţi ai USR au fost la rândul lor agresaţi, chiar în faţa Primăriei Breasta, cel mai probabil de către aceleaşi persoane din anturajul primarului Ion Vizitiu.
Deputatul Ionuţ Stroe: „Singura lege care mai funcționează la Breasta este legea pumnului. Astfel de porniri barbare nu trebuie să fie tolerate!“
Deputatul Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat că primarul din Breasta, Ion Vizitiu, ar trebui să-şi dea demisia pentru faptul că a transformat localitatea pe care o conduce într-o comună unde „singura lege care mai funcționează este legea pumnului“.


