Locuieşte la Salaberry de Valleyfield, cu fereastra casei spre fluviul St. Laurent. Mai exact în Ste. Timothee, un frumos orăşel comasat. Este absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti, specialitatea Electronică, şi încă electronică medicală. Să te tot cauţi prin lume… A ajuns în Canada în „anul lui Orwell”, cum îi place să spună – 1984. De acolo, din ţara sa de adopţie, am primit online un superb volum liric: „Amurg la Valleyfield” (2017). Autorul, poet al detaliului topic, nu este nimeni altul decât bunul cetăţean Alex Cetăţeanu, patronim atât de rar încât frizează unicitatea. „(…) iar mama se chinuia/Să ne crească/Şi eu – desculţ am plecat la Craiova,/Pe drumul de pietriş spre Drăgăşani/apoi cu trenul spre Bănie şi e-hei…/Mi-am cumpărat pantofi de o sută de lei/Să ajung spre Bucureşti de departe/Unde, pe-atunci, se-nvăţa multă carte”; „şi mi-am lăsat Jiul, Oltul – tulburat,/dealul din Peşteana l-am abandonat;/eu simţeam că-n lume Saint-Laurent curgea;/frate… nu eşti frate tu cu Dunărea?”; „Dacă pleci din Montreal/Drumu-l bat către Quebec./Lumea a uitat de cal,/Diligenţe nu mai trec…/Din Quebec până-n Rimouski/Mai c-aş bea şi eu un whisky/ (…) Spre spital la Roberval/Trec un munte şi un deal,/Apoi plec până-n Otawa/Ca să cântăresc ocaua!”; „Departe-i ţara mea… foarte departe./Oceanul larg de doruri mă desparte,/De paşii ce mi-au scris copilăria/Şi unde-aş fi… eu sunt în România”; „Satul meu cu vie/Unduită-n valuri/Ca-n copilărie;/Satu-n care mama/M-a ţinut în poală./Astăzi în Canada,/Inima mi-e goală”. Alex Cetăţeanu, „…pui de oltean – născut în Amărăşti,/Satul pitulat undeva printre dealuri,/Între Vâlcea lui Anton Pann/şi Drăgăşanii cei de legendă,/Unde i-au mijit zorii lui Gib Mihăescu”, coboară instinctual din modernism şi postmodernism până la izvoarele clasicizante ale poeziei româneşti, pentru a repune pe tapet întrebări milenariste: „omule – om călător,/mai ai doină, mamă, dor,/sau toate s-au ofilit/dacă vremea te-a răpit?”. Prozator, eseist, gazetar şi poet, Alex Cetăţeanu şi-a decantat impresiile şi trăirile „entre deux rivage” în tomuri precum „Un român în Canada”, „Canada – Ţara hyperboreenilor” sau „Străin în America”, urmărit de icoanele copilăriei, dar şi de chinurile abătute asupra poporului său. Este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN), precum şi director al valoroasei reviste Destine literare. Citindu-i volumul, înţelegi de ce acest ilustru „cetăţean” al lumii este şi un respectabil ambasador al spiritului românesc, „cu gând bun şi dor de dor”. În cântece şi descântece, pasteluri, doine şi încantaţii (avem şi o „Transhumanţă” după Mioriţa), nota dominantă constă în aceea că averea de suflet cu care pleci de acasă este indivizibilă.
