Craiova a dat, Craiova a luat

0

Derbiul etapei nr.24 s-a jucat în Bănie, CS Universitatea – CFR Cluj, prefaţat de intransigenţii fani ai alb-albaştrilor, temători ca nu cumva Reghe şi ai lui s-o lase mai moale. Conduşi cu 1-0 din minutul 14 (Petrila), oltenii s-au chitit pe treabă în mitanul secund, urmând îndemnul „Până la capăt!”. Deznodământ multiplex în min. 90. Gustavo aduce Craiovei un punct extrem de preţios ca reper şi atitudine, răpeşte Clujului două puncte în bătălia pentru titlu şi le pune în braţe FCSB-ului. „Mă simt foarte fericit că am ajutat echipa”, a declarat brazilianul. Fair-play-ul partidei a fost călcat în picioare de portarul oaspeţilor, Bălgrădean, care, ameţit de turnura partidei, şi-a permis să se ia de spectatori. Camora, perseverent cu el însuşi, încasase al doilea „galben” în min.85, pentru ca Bălgrădean să vadă „roşu” direct. Dan Petrescu, bun observator pro domo, a cerut penalti la Debeljuh, în min. 64, credibil, în opinia fostului arbitru Ion Crăciunescu. Reghecampf nu a fost deloc impresionat de campioni: „CFR? Ocazia lui Omrani, golul, restul nimic!”. Ardelenii, ezitanţi de la o vreme, şi-au trecut în cont al treilea egal succesiv. Surpriza etapei a furnizat-o fără doar şi poate Chindia, învingătoare cu 1-0 (Daniel Florea,’82), la Ovidiu, în faţa Farului. Târgoviştenii alcătuiesc o echipă tenace, bine pusă în teren de Emil Săndoi. Pe lângă faptul că a fost pedepsită de cavalerii fluierului şi când a trebuit şi când nu a trebuit. Ei, poftim! Victima s-a răzbunat pe Farul exact de ziua aniversară a „Regelui”, dar Emil Săndoi a avut decenţa să nu se umfle în pipotă, ca atâţia clovni de pe margine. Gică al nostru presupune că în jurul său şi al echipei e o conspiraţie care se ţese până sus, la FRF. Numai că, sâmbătă, la nivelul gazonului, „conspiraţionistul” a fost Betancor. În min.30, spaniolul şi-a lovit cu cotul un adversar în suprafaţa de pedeapsă, acolo unde se cere prudenţă maximă. Poate că Horia Mladinovici a dictat penalti într-o situaţie de „da” şi „nu”, la fel de adevărat fiind că târgoviştenilor nu li s-a acordat penalti la o fază mult mai clar supusă sancţiunii, în prima repriză. Ce-ţi e şi cu arbitrii ăştia ai noştri. Când te aştepţi să fie şi ei mai umani, atunci se îndrăcesc. Bomba etapei fu gata să explodeze pe Arena Naţională, FCSB – FCU Craiova 2-2 (Bălan ’41, Baeten ’76). La noul descălecat în Bănie al lui Nicolo Napoli, întâmpinat cu „mai bine, pleacă!”,  am văzut o altă faţă a suratei alb-albastre. FCU a jucat ca la carte, a condus cu 1-0 şi 2-1 şi a fost egalată în min. 90+2, din penalti. Unde mai pui că a fost însoţită la Bucureşti de un mare număr de susţinători. A fost rândul Craiovei să ia înapoi de la FCSB punctele oferite involuntar de CSU şi să i le pună în braţe campioanei en titre.         

Facebook Comments