Între cele 35 de oraşe din România care au fost analizate de către institutul de cercetare din Spania, Râmnicu Vâlcea se situează pe poziţii bune în ceea ce priveşte spaţiile verzi şi aerul curat. Astfel, la capitolul vegetaţie, Râmnicul se află pe cea de-a doua poziţie în topul naţional (după Alba Iulia), iar la spaţiile verzi – pe prima poziţie.
Referitor la lipsa poluării cu particule PM 2.5 (cele mai periculoase pulberi de praf în suspensie, din cauza faptului că nu pot fi filtrate în procesul respiraţiei, având doar 2.5 microni în diametru), municipiul de la poalele Capelei se află pe poziţia a şasea (după Tulcea, Bistriţa, Botoşani, Piatra Neamţ şi Suceava), iar cât priveşte nivelul scăzut al poluării cu dioxid de azot (NO2), pe primul loc la nivel naţional.
Printre cele 35 de oraşe din România monitorizate se numără Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu sau Braşov. De remarcat şi că, în topul tuturor oraşelor din Europa analizate, Râmnicu Vâlcea deţine poziţia 110 în funcţie de indicele de vegetaţie, 87 – în clasamentul spaţiilor verzi şi locul 24 la calitatea aerului dat de absenţa poluării cu dioxid de azot.
Rm.Vâlcea, printre cele mai puţin poluate oraşe din Europa
Râmnicu Vâlcea deţine locuri fruntaşe într-un clasament privind calitatea aerului şi spaţiile verzi, realizat de ISGlobal (Institute for Global Health) Barcelona în 1.000 de oraşe din 31 de ţări europene.


