Clădirea, proiectată cu nouă etaje, urma să fie ridicată pe Bulevardul Tudor Vladimirescu nr 58, pe spațiul gol dintre fostul restaurant „JET SET” și hipermarketul „Carrefour”(fost Billa). Dezvoltatorul imobiliar Romeo Iliescu( firma Romeo Impex Com SRL) și-a trimis la ședință fiul în vârstă de 20 de ani, care a motivat că dintr-un teren gol comunitatea și primăria nu câștigă nimic, dar, prin această construcție se creează locuri de muncă și se plătesc impozite. Liberalii, principalii opozanți ai proiectului, au contraargumentat că blocul nu îndepliește funcțiunile zonei centrale, care ar trebui să aibă clădiri de utilități publice, nu constricții agresive care să mai si sufoce traficul.
Firmele lui Romeo Iliescu au construit mai multe blocuri turn în Râmnicu Vâlcea, inlusiv cele aflate pe marginea râului Olănești.


