miercuri, noiembrie 4, 2026
ALDE Dolj: Primarul comunei Mischii, Gheorghe Popa susţine politicile ALDE şi programul de guvernare PSD-ALDE

Deputatul Ion Cupă: Obiectivul ALDE Dolj este să devină principala forță liberală din judeţ până în 2020

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Salutăm decizia domnului Gheorghe Popa, primarul comunei Mischii de a exprima public susținerea sa pentru politicile ALDE şi pentru măsurile economice şi sociale ale guvernului coaliţiei PSD-ALDE.
ALDE Dolj reafirmă deschiderea sa de a primi în casa liberalismului pe toţi liberalii de bună credință din judeţul Dolj care se regăsesc în politicile partidului nostru şi în filosofia de conducere a treburilor publice, propusă de Coaliţia pentru Dezvoltare şi Democraţie PSD-ALDE.
Urmează o perioadă importantă pentru societatea românească, în bătălia pentru normalitate în viaţa publică. Cei care cred în valorile democraţiei autentice, în statul de drept funcțional, în  urgenţa  creşterii calităţii vieţii şi în imperativul sprijinirii capitalului românesc trebuie să se afle de aceeaşi parte a baricadei.
ALDE Dolj  apreciază eforturile pe care aleşii locali  le fac pentru a asigura bunul mers al lucrurilor în comunităţile lor. ALDE Dolj are uşa deschisă pentru dialog cu toţi primarii şi aleşii locali din judeţ  în vederea găsirii, la nivel local şi central, a celor mai bune soluţii pentru dezvoltarea mai rapidă a comunităților locale din județul nostru.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Râmnicu Vâlcea pune în dezbatere publică impozitele și taxele locale pentru 2027fără majorări, reducerea impozitului pe locuințele persoanelor fizice și pe sediile firmelor...

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Consiliu Local pentru adoptarea nivelului taxelor,...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI