Primarul comunei Brădești, Ion Răcăreanu, a fost ales astăzi în funcția de președinte al filialei județene a Asociației Comunelor din România.
Alegerile au avut loc chiar la Brădești, în comuna de baștină a lui Răcăreanu, care de altfel, conducea asociația pe plan local de anul trecut, în calitate de interimar.




Câteva zeci de primari din Dolj au luat parte la întrunirea prezidată chiar de președintele național al ACoR, Emil Drăghici. La ședința primarilor de comună au luat parte și reprezentanți ai CJ Dolj, în persoana președintelui Cosmin Vasile și administratorului public Cosmin Durle, precum și ai parlamentului – Alexandra Presură și Irina Stoenică.
ACoR Dolj e condusă seun consiliu director format din 9 persoane, care mai cuprinde, pe lângă președintele Răcăreanu, un secretar, cinci vicepreședinți și doi membri. Primarii care au acces în echipa de conducere sunt cei din Brădești, Scaesti, Predesti, Poiana Mare, Ostroveni, Botosesti Paia, Radovan, Cotofenii din Dos si Galicea Mare.
Ion Răcăreanu a dublat numărul membrlor cotizanți ai ACoR din Dolj, în perioda de interimat, aducând asociația la un coningent de aproximativ 50 de primării, și și-a luat angajamentul să mențină trendul și de acum înainte. Mai ales că, la următorul congres național al asociației, cea mai puternic filială din Oltenia primește funcția de vicepreședinte pe țară.
„Sunt convins că vom avea o unitate mult mai mare de primari în Dolj, avem o seamă de probleme pe care le putem rezolva mult mai bine dacă suntem împreună iar aici la asociație avem primari cu mare experiență”, a spus Ion Răcăreanu.


