Incendiu de vegetație uscată și miriște în comuna Vârvoru de Jos
Pompierii doljeni intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în comuna Vârvoru de Jos, sat Ciutura, la locul intervenției fiind mobilizate echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Craiova, cu autospeciale de stingere cu apă și spumă și un UTV, informează ISU Dolj.
„La sosirea forțelor de intervenției, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2–3 hectare, iar accesul autospecialelor către focare era dificil din cauza terenului accidentat și greu accesibil. Situația s-a complicat după ce vântul a început să bată cu putere, existând posibilități de propagare către un trup de pădure și către o fermă, aflată la aproximativ 800 de metri de focar, unde se află și câteva animale. Pentru asigurarea necesarului de apă pentru intervenție, dispozitivul a fost suplimentat cu noi forțe și mijloace de intervenție. În jurul orei 14:54, incendiul a fost localizat în zona fermei, pompierii acționând pentru lichidarea ultimelor focare”, precizează reprezentanții ISU.


Ulterior, forțele de intervenție au fost redirecționate pentru protejarea zonei din apropierea Drumului Național, întrucât incendiul prezenta posibilități de propagare în această direcție.
„La 15:10, la locul intervenției au fost direcționate noi forțe din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Craiova și conducerea subunității din cadrul Detașamentului 1 Craiova, fiind necesară o cantitate importantă de apă pentru lichidarea incendiului. La intervenție participă și primarul comunei Vârvoru de Jos, care sprijină forțele de intervenție la fața locului. Pompierii acționează în continuare pentru lichidarea focarelor și prevenirea propagării incendiului către pădure”, mai arată ISU Dolj.
Desfăşurare de forţe la Vârvoru de Jos
Potrivit pompierilor doljeni., incendiul de vegetație uscată a afectat o suprafață de aproximativ 100 de hectare. Au ars vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș și pomi fructiferi dintr-o fostă livadă abandonată.
„Pentru gestionarea și lichidarea ultimelor focare, la fața locului au mai rămas două autospeciale de stingere cu apă și spumă ( de la Detașamentul 1 de Pompieri Craiova). În sprijinul echipajelor de intervenție au fost aduse și resurse suplimentare de apă. La locul evenimentului se află cisterna de la Salubritate Craiova, precum și o cisternă aparținând unei ferme de pe raza comunei, cu o capacitate de aproximativ 20.000 de litri de apă”, arată o informare a pompierilor doljeni.


