Compania de Apă Oltenia a decis să impună, începând de joi 25 iunie, restricții la furnizarea apei potabile petntru două unități administratv-teritoriale din județ. Este vorba despre orașul Segarcea și de comuna Bârca, acestea fiind lăsate fără apă de la căderea serii, pentru refacerea stocurilor.
„Creșterea accelerată a temperaturilor și instalarea secetei au condus la
înregistrarea unor consumuri excesive de apă potabilă, astfel încât Compania de Apă Oltenia S.A. este nevoită să restricționeze, începând cu data de 25 iunie 2026, furnizarea apei potabile în localitățile Segarcea și Bârca.
Pe parcursul lunilor de vară, programul de furnizare al apei către populație în
aceste localități va fi următorul:
- Orașul Segarcea: 06.00 – 23.00 (pe parcursul nopților se oprește
alimentarea cu apă pentru refacerea stocurilor) - Comuna Bârca: 06.00 – 11.00
18.00 – 23.00”, precizează un comunicat al CAO.
Societatea furnizoare a apei potabile face un nou apel la toţi utilizatorii, atât din Craiova, cât și din celelalte localități ale județului Dolj dar și din Gorj, aflate în aria de operare, să folosească apa numai pentru consum casnic, nu pentru udarea culturilor agricole, a gazonului, umplerea bazinelor și a diverselor recipiente folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în contract.
„Aceste activități pun în pericol alimentarea cu apă a celorlalți utilizatori branșați la rețeaua publică, aceștia riscând să rămână fără apă pentru băut, spălat și nevoile casnice de bază.
Folosirea rațională a resurselor de apă este o responsabilitate comună, iar fără
sprijinul utilizatorilor, Compania de Apă Oltenia va fi nevoită să instituie
program de furnizare pentru a putea asigura populației apa necesară traiului
zilnic”, susțin reprezentanții CAO.


