sâmbătă, octombrie 24, 2026

Un nou raid anti-țânțari deasupra Craiovei, în acest week-end

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Salubritate Craiova anunță desfășurarea unei noi etape de dezinsecție
aeriană pe domeniul public al municipiului, aceasta urmând să aibă loc în perioada 20-21 iunie 2026, dimineața, între orele 6:00 și 11:00.


„Vor fi vizate lacurile de pe teritoriul municipiului (lacul din Parcul „Nicolae
Romanescu”, Lacul Tanchiștilor, Lacul Valea Fetii, Lacul Făcăi, lacul din Grădina Botanică, Lacul Valea Șarpelui și cel de la Hanul Doctorului), parcurile, grădinile publice și zonele verzi din cartierele orașului. Suprafața totală pe care va avea loc dezinsecția este de aproape 800 hectare, graficul intervenției depinzând și de condițiile meteorologice existente. Lucrările de dezinsecție pentru combaterea insectelor dăunătoare se vor face prin pulverizare prin sistem ULV, urmând să se folosească pentru dezinsecție substanța din grupa a III-a de toxicitate, Vectobac WG, avizată de către Ministerul Sănătății”, precizează un comunicat al salubrității.


Potrivit reprezentanților operatorului de salubritate, soluția de lucru utilizată nu este periculoasă pentru mediu și nu prezintă niciun pericol pentru oameni, animale, pești și păsări, aceștia recomandând, totuși, pe cât posibil, evitarea deplasărilor în timpul operațiunilor și imediat după încheierea lor precum și protejarea albinelor de către apicultori în intervalul menționat.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI