Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj a fost sesizat în jurul orei 07.00 cu privire la producerea accidentului. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Băilești, care au început cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că o femeie de 62 de ani, din comuna Rast, conducea un autoturism pe DJ 561D, din direcția Rast către Băilești. La ieșire din localitate, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, aceasta ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului, o femeie de 69 de ani, pasageră în autoturism, a decedat. Conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit polițiștilor, șoferița nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, urmând să îi fie recoltate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
O șoferiță a intrat cu mașina într-un pom. Pasagera din dreapta a murit pe loc
O femeie de 69 de ani, din comuna doljeană Rast, și-a pierdut viața în această dimineață, în urma unui accident rutier produs pe DJ 561D, la ieșire din localitate. Autoturismul în care se afla ca pasager a părăsit partea carosabilă și a lovit un copac.


