vineri, octombrie 23, 2026

(VIDEO) PNL nu va vota pentru Guvernul Tomac. Bolojan, reproșuri la adresa președintelui Nicușor Dan

Conducerea PNL a decis, în unanimitate, să nu susțină Guvernul propus de Eugen Tomac. Parlamentarii liberali vor fi prezenți la ședința de învestire, însă vor rămâne în bănci, într-o formulă politică devenită mesaj în sine: „prezent, nu votez”. Decizia complică serios șansele premierului desemnat de a trece de Parlament și prelungește criza politică declanșată de PSD și AUR prin doborârea Cabinetului Bolojan. Liderul liberal l-a amintit și pe președintele Nicușor Dan, căruia i-a transmis că ar fi fost bine dacă apelul la responsabilitate, lansat ieri către partidele din fosta Coaliție, era făcut înainte de moțiunea PSD-AUR.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

PNL nu va vota Guvernul Tomac. Decizia a fost luată joi, în ședința Biroului Politic Național, convocată pentru a stabili poziția partidului față de Executivul propus de premierul desemnat Eugen Tomac. Votul din conducerea liberală a fost unanim, iar mesajul transmis este clar – partidul nu își asumă susținerea unui guvern din care nu face parte și care, în opinia liderilor liberali, nu are o majoritate politică explicită. Potrivit deciziei BPN, parlamentarii PNL vor participa la ședința de învestire, dar nu vor vota Cabinetul Tomac. Practic, liberalii aleg să fie prezenți în sală, fără să contribuie la formarea majorității necesare instalării noului Executiv. Ilie Bolojan a susținut că un guvern fără sprijin parlamentar clar nu poate duce mai departe reformele de care România are nevoie. Liderul PNL a transmis că un Executiv care nu se bazează pe o majoritate asumată politic riscă să fie mai degrabă o soluție de supraviețuire decât una de guvernare. Bolojan a acuzat că propunerea Tomac ar funcționa ca un „paravan” prin care social-democrații ar evita asumarea directă a răspunderii pentru situația politică și economică în care se află România.

„Săgeți“ către Nicușor Dan

Tensiuni au existat și în raport cu mesajele venite de la Cotroceni. Mai mulți lideri liberali au criticat presiunea publică pusă pe partide pentru susținerea Guvernului Tomac, în timp ce alții au susținut că o asemenea intervenție ar fi trebuit făcută înainte de moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului. Chiar Ilie Bolojan i-a transmis președintelui Nicușor Dan că apelul său la responsabilitate este apreciat, dar ar fi fost mai bine dacă acesta venea înainte de moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR.

Reamintim că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru formarea unui nou Guvern, după demiterea Guvernului Bolojan, în urma unei moțiuni de cenzură depusă de PSD împreună cu AUR. Nominalizarea lui Tomac a fost prezentată drept o încercare de a depăși blocajul dintre fostele partide aflate la guvernare, însă lipsa unui sprijin ferm în Parlament transformă votul de învestire într-un test extrem de dificil. Pe lână PNL, și USR a anunțat că are rezerve în ceea privește un vot pentru Cabinetul Tomac, mesaj similar venind și din partea UDMR. Mai trebuie spus că AUR a anunțat că parlamentarii săi nici măcar nu vor fi prezenți la ședința de învestire.  

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Zilele Culturii Albaneze 2026: cinci evenimente, două orașe și o poveste despre prietenie, artă și identitate

Cortina celei de-a VIII-a ediții s-a ridicat pe 18 septembrie, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI