Ilie Ciocan s-a născut în satul Cremenari- Galicea, la 28 mai 1913. A rămas orfan mai întâi de tată la vârsta de 6 ani, apoi de mamă, la 12 ani. L-a crescut un unchi și a fost nevoit să lucreze de mic pentru a supraviețui, având grijă de oile și vacile din sat. La 18 ani (28 ianuarie 1932), s-a căsătorit cu Floarea Obogeanu, care era cu șapte ani mai mare decât el. Împreună au avut șase copii, trei fiice și trei băieți. A fost mobilizat în armată la vârsta de 22 de ani, apoi a fost încorporat în Regimentul 6 Artilerie Pitești și a plecat pe front în 1941. A participat la cel de-Al Doilea Război Mondial ca mitralier și curier, pe Frontul de Est, în Odesa și la Cotul Donului, dar a ajuns și pe Frontul de Vest, până în Cehoslovacia. În 1945 a fost eliberat acasă din armată pe motiv că avea mulți copii. A reușit să se întoarcă nevătămat de pe front. După Al Doilea Război Mondial, a primit statutul de veteran. În urma ordinelor de promovare generală emise după 1990 de Ministerul Apărării Naționale al României, Ciocan a ajuns la gradul de maior.
Cât timp a fost în putere, Ilie Ciocan a lucrat ca maistru. Soția sa Floarea a murit în 1992, la vârsta de 87 de ani. A mers pe bicicletă până la 90 de ani. La 93 de ani, a alunecat în zăpadă și și-a rupt piciorul, și-a revenit cu succes, deși a refuzat să-i lase pe medici să-și pună piciorul în ghips. Până la 103 ani, Ciocan putea citi Biblia și ziarul fără ochelari. În trei ani și-a pierdut auzul și vederea. Până la data decesului a fost ajutat de două nepoate, amândouă asistente, și un nepot.
În noiembrie 2024, Ilie Ciocan a primit titlul de Cetățean de Onoare al județului Vâlcea.