vineri, septembrie 18, 2026

Vâlcea: Percheziții într-un dosar la nivel național privind transmiterea ilegală online a meciurilor de fotbal.

Percheziții în Bălcești, județul Vâlcea, într-un dosar privind transmiterea ilegală online a unor meciuri de fotbal. Acțiunea a fost denumită „Jupiter” și se desfășoară la nivel național. În total, se fac 185 de percheziții, iar 25 de persoane vor fi duse la audieri. Ancheta vizează și venituri din reclame.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au făcut, luni, 27 aprilie,  două percheziții domiciliare în orașul Bălcești, într-un dosar penal privind transmiterea ilegală, pe internet, a unor meciuri de fotbal protejate de drepturi de autor.

Acțiunea are loc în cadrul operațiunii „Jupiter”, coordonată la nivel național de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Inspectoratul General al Poliției Române.

Perchezițiile au vizat domiciliul unei persoane fizice și sediul unei societăți comerciale, fiind puse în executare și două mandate de aducere. Dosarul se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, conform anchetatorilor.

Ancheta vizează suspiciuni privind difuzarea neautorizată, din 2022 și până în prezent, a unor meciuri de fotbal dintr-un campionat din altă țară, prin intermediul unor platforme de streaming online.

Procurorii susțin că transmisiunile ar fi fost realizate fără acordul titularilor de drepturi de difuzare, ceea ce ar fi generat un prejudiciu care nu a fost încă stabilit.

„Totodată, din activitatea infracțională, persoanele implicate ar fi urmărit obținerea de venituri din publicitate, prin utilizarea unor platforme online care rulează reclame în timpul transmisiunilor”, conform comunicatului  Poliției Române.

Operațiunea „Jupiter” este o acțiune coordonată la nivel național a Poliției Române și a parchetelor, începută în 2023, pentru desfășurarea simultană de percheziții în dosare complexe de criminalitate economică, infracțiuni informatice și fraudă organizată.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI