Ambulanța în care acesta se afla s-a ciocnit de un camion al unei firme de salubritate la aproximativ 60 de kilometri de locul producerii primului accident, în localitatea Bujoreni.
„ Din primele verificări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Runcu, în timp ce conducea un vehicul de salubrizare, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers, moment în care ar fi fost acroșat de o ambulanță condusă de un bărbat de 63 de ani, din orașul Brezoi. Ambulanța se afla în misiune, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase”, conform reprezentanților IPJ Vâlcea.
În urma impactului, cei doi șoferi, atât cel de pe ambulanță, cât și cel al mașinii de salubrizare, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În accidentul de la Câineni, bărbatul a fost preluat de ambulanță după ce autoturismul pe care îl conducea s-a ciocnit de un vehicul de mare tonaj.


