El se afla la volanul autoturismului și a intrat, pe linie continuă, în depășirea unei alte mașini care circula în același sens. În timpul manevrei, autoturismul pe care îl conducea s-a tamponat cu un TIR, condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani.
La fața locului s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
In ciuda eforturilor depuse, tânărul a murit la locul accidentului.
Ceilalți patru pasageri aflați în mașină au fost răniți și transportați de urgență la UPU Vâlcea, fiind conștienți și cooperanți.
Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


