joi, noiembrie 5, 2026

Teodor Sas (PNL): Ca să schimbi conductele de termoficare, realizate în anii 70, ar însemna să spargi toate bulevardele din oraș!

Președintele PNL Craiova, consilierul local Teodor Sas, spune că problema furnizării agentului termic pentru miile de apartamente racordate la sistemul centralizat al orașului este mult mai dificilă și nu se limitează doar producerea lui, ci și la transport. Liberalul atrage atenția că și dacă s-ar construi o nouă centrală, tot ar exista întreruperi, provocate însă de rețeaua primară de transport, care a fost construită în anii 70.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Și dacă s-ar construi mâine o centrală nouă, o problemă rămâne: anume acele conducte de transport a agentului termic către punctele termice, care au peste 50 de ani vechime și care au un grad ridicat de uzură și pot ceda oricând. Una dintre avariile din ultimele săptămâni, cea din cartierul Rovine , s-a produs ca urmare a unei avarii la o astfel de conductă. Dacă faci o centrală nouă care, automat, are un randament mult mai bun, cu siguranță presiunea din acele conducte va fi mai mare, agentul termica va avea temperatura mai mare, iar avariile la aceste conducte se vor produce“, a declarat Sas.

Consilierul PNL mai spune că schimbarea acestor conducte, dincolo de costurile uriașe, ar reprezenta un coșmar pentru oraș, fiind nevoie de spargerea tuturor bulevardelor. „Ca să schimbi aceste conducte, realizate în anii 70, pe lângă faptul că ar costa foarte mult, tehnic ar fi extrem de dificil. Ar însemna să spargi toate bulevardele din oraș. Ar trebui să distrugi toată infrastructura existentă ca să schimbi acele conducte. De aceea, majoritatea orașelor din România care nu au probleme (cu asigurarea agentului termic – n.red.) au montat centrale pe gaze în punctele termice. Este soluția cea mai bună. Se realizează rapid, cu costuri mult mai reduse“, a adăugat liberalul.
El recunoaște că centralele pe gaz ar crește costurile de producție al agentului termic, dar astfel s-ar elimina mare parte din pierderile înregistrate acum. „Desigur, costurile vor fi mai mari la o centrală cu gaz, dar luați în considerare și pierderile de la CET la punctele termice. Termoficarea estimează undeva la 30%, dar eu cred că sunt mult mai mari“, a mai spus președintele PNL Craiova.

Citește aici ce soluții propune consilierul Teodor Sas pentru a rezolva problema alimentării Craiovei cu agent termic.

Sas: Problema căldurii se rezolvă într-un an, la preț de Intencity. Doamna primar să caute soluții, nu vinovați!
- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Corupție la ABA Olt! Fostul director și un inspector au fost arestați pentru luare de mită.

Daniel Băviță(foto), fost director al Administrației Bazinale Olt, în prezent șef al Departamentul de Inspecție a Apelor, și Constantin...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI