Municipalitatea a reușit să facă rost de banii pentru încălzirea orașului în această iarnă. Împrumutul de 20 de milioane de lei din Trezorerie, aprobat de consiliul local la jumătatea lunii, a trecut de etapele de aprobare de la București, la nivelul Ministerului de Finanțe, iar suma a fost deja virată în contul primăriei.
Consiliul Local Municipal a adoptat în ședința de ieri bugetul creditelor interne ale municipalității, ținând cont de creditul luat de edilii craioveni în regim de urgență pentru a asigura furnizarea agentului termic în această iarnă. Banii urmează să ajungă la sereleul municipal de termoficare, Termo Urban Craiova SRL, pentru ca societatea să-și plătească la rândul său facturile emise de Electrocentrale Craiova SA, furnizorul de agent termic primar pentru apartamentele din municipiul reședință de județ și fabrica Ford.
Potrivit documentației întocmite de funcționarii primăriei Craiova, tranzacția a fost finalizată într-o singură săptămână, bugetul creditelor interne fiind supus aprobării ținând cont de: Hotărârea Consiliului Local nr. 449 din 14.11.2025 prin care a fost aprobată contractarea unui împrumut în valoare de 20.000.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Comisiei de Autorizare a Imprumuturilor Locale nr. 9503/ 21 noiembrie 2025 prin care au fost autorizate trageri în valoare de 20.000.000 lei în anul 2025; Convenția de împrumut datată 393911/21 noiembrie 2025, incheiată între Municipiul Craiova și Ministerul Finanțelor”.
Reprezentanții Direcției Economice a primăriei au precizat la ședința extraordinară de ieri că suma împrumutată de la Finanțe a ajuns deja în contul municipalității.
Împrumutul contractat de primărie poartă o dobândă de 7, 35 la sută și are o maturitate de trei ani, cu o perioadă de grație de 12 luni.


